Lexus va prezenta conceptul LF-SA, aşteptat să prefigureze primul său model de clasă mică

Publicat marţi, 17.02.2015 11:45 de Sebastian Toma

Lexus CT200h, compacta mărcii premium din Japonia, va primi un frate mai mic în viitorul apropiat. Vorbim despre o subcompactă numită LF-SA, care va fi prezentată în varianta concept la Salonul Auto de la Geneva.

Lexus a confirmat debutul la Salonul Auto de la Geneva al conceptului LF-SA. Reprezentanţii mărcii nipone au afirmat că modelul este un concept complet nou şi că prezintă viitoarele tendinţe de design ale acestei companii. Noul LF-SA Concept explorează teritorii ”neaşteptate” pentru Lexus, într-o execuţie ”emoţională şi îndrăzneaţă”. Cei de la Lexus spun că noul LF-SA este concentrat pe şofer şi că reflectă viziunea mărcii japoneze asupra luxului.

Până la momentul confirmării lansării unui concept nou de la Lexus la Geneva, australienii de la Motoring.com au apucat să discute cu o sursă din cadrul mărcii nipone care i-a informat că Lexus va prezenta primul său model de clasă mică în cadrul evenimentului derulat în fiecare an la începutul lunii martie.

Conceptul cel nou ar prefigura primul model de clasă mică al mărcii din Japonia. Modelul de serie inspirat de acesta ar urma să devină fratele mai mic al lui CT200h, dar va debuta abia dupa lansarea celei de-a doua generaţii a compactei premium japoneze. Lansarea următoarei generaţii a lui CT200h este aşteptată să aibă loc în 2016, deci debutul variantei de serie a primei subcompacte de la Lexus ar putea avea loc cel mai devreme în acelaşi an, dacă nu chiar cu un an sau doi mai târziu. Sursele din cadrul Lexus citate de jurnaliştii australieni de la Motoring.com au anunţat încă din luna octombrie a anului trecut că vor prezenta la Geneva conceptul unui model complet nou pentru marca japoneză, la vremea respectivă fiind aşteptată o variantă sedan a lui CT200h.

Fratele mai mic al lui CT200h este aşteptat să preia platforma tehnică a lui Toyota Yaris. Cel mai probabil, cei de la Lexus vor oferi variante alimentate cu benzină şi variante hibride ale acestei subcompacte atunci când va fi disponibilă pe piaţă. Până atunci, marca niponă trebuie să pregătească lansarea modelelor RC F, LX facelift, GS F, următoarea generaţie a lui RX, versiunea cabrio a lui RC şi noua generaţie a lui CT.

Via Motoring.com.au | Lexus

  • dan_grc, marţi, 17.02.2015 15:12

    Și uite așa cel mai eSclusivist brand premium se prostituează cu-n model de clasă mică, asta după ce a lansat și-un SUV mediu, pe lângă cel mare, au model și la clasa compactă? @Mafia, bagă să auzim cum e cu lărgirea gamei.

  • Anghel Saligny, marţi, 17.02.2015 16:41

    Bravo Lexus. Viitorul lor model cu siguranta va fi o evolutie in acest segment. Designul SF specific marcii va face ca acest model sa intoarca priviri mai ceva ca un amarat de Bentley pe strada. Conform referintei Lexus , varianta de serie va semana destul de mult cu conceptul, iar asta e bine . Lexus mizeaza pe o alta liga, fata de majoritatea constructorilor. Se pare ca unii sunt debili la cap, deodata ce acest viitor model Lexus subcompact va costa cat un Mercedes CLA versiune medie. Asadar, va ramane tot o marca exclusivista destul de scumpa . In plus ''desteptii'' nu cumpara Lexus, ci Bamveu domle'. Oricum subsidiarul Toyota va fi mult timp de acum " Number One " , deodata ce VAG plonjeaza in jos..... In 2016 este asteptat si debutul navei LS , taticul limuzinelor de lux , pana atunci faceliftul LS se vinde in continuare in SUA mai bn ca orice S class sau A8 :))))

  • mowgli, miercuri, 18.02.2015 10:12

    @Anghel si dupa aia te-ai trezit si ti-ai dat seama ca intarzii la scoala.