Livrări Skoda în 2019: cehii au încheiat anul cu peste 1.24 de milioane de unități, în scădere cu 0.9%

Publicat marţi, 14.01.2020 12:52 de Cornel Șocariciu

Anul trecut, Skoda a livrat peste 1.24 de milioane de mașini. Cel mai popular model a fost Octavia (363.700 de unități), iar cea mai importantă piață de desfacere a rămas cea din China (282.000 de unitățI).

Skoda a publicat raportul cu privire la livrările efectuate în 2019. Conform oficialilor companiei, anul trecut, producătorul din Mlada Boleslav a livrat 1.242.800 de unități, în scădere cu 0.9% față de rezultatul obținut în 2018.

Skoda menționează că această scădere a fost cauzată, în princial, de livrările mai mici din China (282.000 de unități, -17.3%), cea mai mare piață de desfacere a producătorului ceh.

În 2019, în Europa de Vest, Skoda a livrat 520.500 de mașini, în creștere cu 7%, în timp ce pe piețele din Europa Centrală, cehii au bifat 215.800 de unități, în creștere cu 1.3% față de rezultatul din 2018. Pe piețele din Europa de Est, creșterea anunțată de producătorul din Mlada Boleslav a fost de 8.9% (50.200 de unități).

A doua cea mai importantă piață de desfacere pentru producătorul din Mlada Boleslav a fost cea din Germania (191.200 de unități,+8.3%), în timp ce ultimul loc al podiumului este complet de Cehia (94.200 de unități, +0.6%).

Octavia a fost cel mai popular model produs de Skoda în 2019: 363.700 de unități au fost livrate, în scădere cu 6.3% comparativ cu 2018. Skoda Fabia a bifat 172.800 de unități (-9.5%), în timp ce Skoda Kodiaq a ajuns în garajele a 171.800 de clienți (+15.1%).

Loc Model Livrări
2019
Evoluție
[%]
1 Skoda Octavia 363.700 -6.3
2 Skoda Fabia 172.800 -9.5
3 Skoda Kodiaq 171.800 +15.1
4 Skoda Karoq 152.700 +32
5 Skoda Rapid 142.100 -25.8
6 Skoda Superb 104.800 -24.2
7 Skoda Kamiq 64.600 +131.8
8 Skoda Scala 39.100 -
9 Skoda Citigo 31.200 -20.3
Total  1.242.800  
  • skoda, marţi, 14.01.2020 13:59

    Bravo Skoda ! Skoda produce modele perfecte(sigure, frumoase, fiabile,tehnologizate, spatioase si ingenioase)