Loeb incepe seria de victorii in Sardinia
Sebastien Loeb a castigat PS2, cea mai lunga proba speciala din Raliul Sardiniei, si a preluat conducerea la general.
Sebastien Loeb, campionul mondial en-titre a zdrobit concurenta pe cea de a doua proba speciala a zilei, cea mai lunga din Raliul Italiei (33.96 km).
Francezul de la Citroen a pus 18 secunde intre el si coechiperul sau de la Citroen, spaniolul Dani Sordo. Mai mult, Loeb a reusit sa fie cu 20 secunde mai rapid decat Mikko Hirvonen, principalul sau rival in lupta pentru titlu mondial.
Urmatorii clasati in PS2 au fost pilotii Subaru, Atkinson si P. Solberg, fiind la aproape jumatate de minut in spatele cvadruplului campion mondial. In mod surprinzator, cel mai rapid pe prima speciala a zilei, finlandezul Jari-Matti Latvala, a avut o problema pe a doua speciala si a pierdut 1 minut si 41 de secunde.
In aceste conditii, Sebastien Loeb preia conducerea la general, fiind urmat de coechiperul sau Dani Sordo. Loeb a declarat dupa prima proba a raliului: "Bun! Am castigat timp fata de Hirvonen, dar Latvala a fost cel mai rapid. Sunt multe lucruri de zis si de facut, ramane sa vedem cum decurg lucrurile. Bine ca am trecut cu bine de prima proba".