Luxul suprem: Maybach 62S încrustat cu diamante
Maybach şi bijutierul elveţian de Grisogono au colaborat pentru a da naştere unui exemplar 62S personalizat cu diamante, încrustate în cotiera spate.
Un nou parteneriat exclusivist ia naştere în lumea auto. De această dată vorbim despre un proiect extrem de ambiţios, care implică sume astronomice.
Maybach a decis să îşi unească forţele cu celebrul bijutier elveţian de Grisogono pentru a da naştere unui exemplar 62S cu totul special. Rezultatul colaborării dintre cele două nume sinonime cu luxul va fi expus în cadrul petrecerii organizate de de Grisogono la Cannes, cu ocazia festivalului de film anual.
Până în prezent, bijutierul elveţian a încrustat diamante doar în cotiera dintre cele două locuri posterioare, însă designerii şi echipa de Grisogono se gândesc la o individualizare mult mai atentă. Am putea vedea diamante sau pietre preţioase încrustate şi în volan, în mânerul schimbătorului sau în scaune.
După prezentarea programată zilele următoare, proiectul va continua, Maybach şi de Grisogono urmând să personalizeze exemplarul cu mai multe pietre preţioase. Versiunea finală va fi gata la timp pentru ediţia de anul acesta a Salonului Auto din Dubai, programată în 10 noiembrie.
via | motorauthority
tot un renault clio as cumpara.