Mai multe imagini cu viitorul Toyota Supra au "scăpat" pe internet: noua generație va fi prezentată în ianuarie

Publicat sâmbătă, 29.12.2018 11:03 de Daniel Popescu

Două imagini cu viitoarea generație Toyota Supra au apărut pe internet cu numai câteva zile înainte de prezentarea oficială programată pentru luna ianuarie.

Toyota a anunțat în toamna acestui an că va prezenta noua generație Supra cu ocazia Salonului Auto de la Detroit din luna ianuarie.

Până acum, constructorul japonez a publicat doar un teaser care anticipează noul Supra, însă în același timp site-ul Toyota din Germania oferă posibilitatea utilizatorilor să primească notificări pe email cu privire la ultimele noutăți înainte de lansare.

Câțiva dintre utilizatorii înscriși au fost surprinși să primească pe mail două imagini cu noua generație Supra, iar acestea au fost publicate pe formul Supra MKV Forum, de unde au fost preluate de presă internațională. Ulterior, administratorii site-ului Toyota Germania au corectat "scăparea" și au trimis utilizatorilor doar poze cu Supra sub camuflaj.

Cele două imagini "scăpate" nu sunt la rezoluție înaltă, însă chiar și așa prezintă atât partea frontală, cât și partea din spate a noului Supra.

Anterior, Toyota a prezentat și o serie de date tehnice despre noul Supra. Acesta va avea o masă de 1.496 kg, cu 14 kg mai puțin decât precedenta versiune. De asemenea, motorizarea de top va fi reprezentată de un propulsor cu 6 cilindri în linie "imprumutar de la BMW. Între timp, din punct de vedere estetic, noul Supra va prelua mare parte din liniile pe care anul acesta le-am admirat pe conceptul GR Supra Racing.

Via Supra MKV, Motor1

  • inexorabil, sâmbătă, 29.12.2018 16:06

    Dacă aș fi fan Toyota, mi-ar crăpa nu atât obrazul de rușine, cât inima de ciudă…De ce? Păi, adopți cu seninătate platformă BMW și motor BMW și te numești…Toyota?! Bașca model produs ȋn Europa. Ultima generație de Supra ȋnainte de suspendarea modelului era PURĂ (și mult mai frumoasă). De fapt, dacă și japii se lasă corupți de prostituția zisă reducerea costurilor, asta ȋnseamnă că lumea automobilului a sucombat cu adevărat… R.I.P.

  • DanG, sâmbătă, 29.12.2018 16:29

    @inexorabil Ok

  • Kotegaeshi, duminică, 30.12.2018 19:58

    Ar trebui sa vedeti calitatea materialelor pe care le foloseste Suzuki!

  • @inexorabil, vineri, 04.01.2019 09:06

    tu ai impresia ca ceilalti sunt nascuti ieri!? de bmw Isetta (1960) ai auzit? sau de Geo Metro (1995 - o incercare disperata de a reduce costurile a celor de la GM) - da americanii aia ai tai, purii aia carora le ridici osanale panala la greata). Si exemple sunt multe pentru fiecare decada a istoriei automobilului hai mai las-o balta cu constatarile astea 'telectuale.