Marinescu va pleca din pole în prima cursă de F2 de la Nurburgring!

Publicat sâmbătă, 26.05.2012 11:27 de Daniel Popescu

Mihai Marinescu a stabilit cel mai bun timp în calificările de Formula 2 de la Nurburgring şi va pleca de pe prima poziţie a grilei de start în cursa care va avea loc la ora 14:40.

Pilotul român Mihai Marinescu a obţinut sâmbătă al doilea pole position din acest sezon de Formula 2. După performanţa similară de la Silverstone, braşoveanul în vârstă de 23 de ani a fost cel mai rapid în prima sesiune de calificări de la Nurburgring.

Marinescu a fost cronometrat cu 1:46.449 în ultimele minute ale sesiunii şi a reuşit să-l învingă pe britanicul Luciano Bacheta cu trei zecimi de secundă.

Misiunea românului nu va fi însă una deloc simplă, întrucât Bacheta este pilotul care a câştigat toate cele patru curse de Formula 2 din debutul acestui sezon, devenind astfel principalul favorit la câştigarea titlului. De altfel, Marinescu a ratat victoria la Silverstone după ce a fost depăşit în penultimul tur de acelaşi Bacheta, care l-a retrogradat astfel pe treapta a doua a podiumului.

Prima cursă de Formula 2 de la Nurburgring va avea loc sâmbătă cu începere de la ora 14:40 şi va putea fi urmărită în direct pe posturile de televiziune Sport.ro şi MotorsTV sau pe site-ul oficial al competiţiei.

  • logon, sâmbătă, 26.05.2012 11:36
    bv

    poate il vede cineva din tara asta pe omul asta care e talentat si merita sa ajunga in Formula 1 succes Mihai !

  • niros56, sâmbătă, 26.05.2012 13:18
    Usurel...

    Stai sa vedem finalul !!! A mai fost in frunte, si... ce daca .... Sunt un sustinator al lui Mihai, dar dar daca nu confirma... pacat ! Poate vine ... Robert din urma ... Speram mereu la un roman. Totul este ca un ROMAN sa fie prezent PERMANENT in competitiile de monoposturi. Guvernul Romaniei: SE AUDE ??? Trebuie finantare ! Lasati furaciunile, si dati ceva bani acestor baieti, care vor face mai multa publicitate decat companiile platite degeaba cu milioane de euro ...