Martie 2014: Dacia a avut cel mai ridicat ritm de creştere a vânzărilor în Europa

Publicat joi, 17.04.2014 13:54 de Sebastian Toma

Dacia a reuşit o creştere de 53.5% în luna martie la nivel european în raport cu rezultatul din 2013. Marca din Mioveni a avut şi cea mai mare creştere a vânzărilor din primul trimestru al anului dintre toţi producătorii de automobile.

Dacia a avut cea mai mare creştere procentuală a vânzărilor de automobile pe piaţa din Europa, anunţă analiştii de la ACEA. Potrivit datelor ACEA, vânzările Dacia au crescut cu 53.5% în luna matrie, respectiv cu 42.7% în primul sfert al anului, comparat cu rezultatele din 2013. Doar în martie, au fost vândute 35.625 autoturisme Dacia în Europa, pe când în primul trimestru al anului au fost vândute 90.560 de unităţi care poartă sigla mărcii din Mioveni. Succesul înregistrat de marca românească s-a reflectat şi în rezultatele Grupului Renault, care a avut cea mai mare creştere a vânzărilor de automobile dintre marele concerne auto, depăşind competitorii de la Volkswagen, GM şi Fiat. Vânzările Grupului Renault la nivel european au crescut cu 19.6% procente în primul trimestru, totalizând 303.432 unităţi. Doar în luna martie, Grupul Renault a vândut 130.539 unităţi în Europa, remarcând o creştere de 30.4%.

Record istoric: Dacia a vândut aproape jumătate de milion de maşini în 2013

TOP 5 CREŞTERI ÎN UE
Poziţie Marcă Înmatriculări trimestru 1/2014 Înmatriculări trimestru 1/2013 Creştere (procente)
1 Dacia 90.560 63.467 +42.7
2 Lexus 6.867 5.181 +32.5
3 Mazda 46.710 35.802 +30.5
4 Suzuki 44.336 36.283 +22.2
5 Jeep 6.709 5.649 +18.8

La nivel European, toate marile pieţe au înregistrat creşteri în primul sfert al anului curent, spun cei de la ACEA. Cea mai mare creştere din Europa îi revine pieţei din Regatul Unit, de 17.7 procente, unde Dacia a debutat anul trecut. Următoarele pieţe în materie de creşteri au fost, în ordine, Spania, Franţa, Germania şi Italia. Deloc întâmplător, marca Dacia a înregistrat rezultate bune pe toate pieţele respective, în diferite momente, în decursul anilor trecuţi. Franţa este cea mai mare piaţă de export pentru Dacia, urmată de pieţele din celelalte ţări menţionate în acest paragraf, semn că strategii Grupului Renault au reuşit să intuiască din timp ţările în care trebuie extinsă reţeaua mărcii din Mioveni şi au aşteptat ca rezultatele să apară.

New York Times despre Dacia: "E cea mai hot marcă din Europa"

TOP 5 VOLUM VÂNZĂRI ÎN UE
Poziţie Marcă Înmatriculări trimestru 1/2014 Înmatriculări trimestru 1/2013 Schimbare (procente)
1 Volkswagen 381.808 365.115 +4.6
2 Opel/Vauxhall 222.666 204.660 +8.8
3 Renault 212.872 190.294 +11.9
4 Peugeot 203.323 184.788 +10.0
5 Audi 179.227 163.436 +9.7

Duster este aşteptat să fie motorul vânzărilor Dacia în Europa în decursul anului 2014, modelul primind o restilizare în toamna anului trecut pentru a-l face mai atractiv pentru consumatori.

PIAŢA AUTO DIN ROMÂNIA A CRESCUT CU 18.8% ÎN PRIMUL TRIMESTRU

În urma rezultatelor slabe înregistrate în 2013, piaţa auto din România a avut o creştere în primul trimestru al anului curent în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut. În luna martie, spre exemplu, piaţa auto din România a crescut cu 47.7%, pe când în primul trimestru, aceasta a crescut cu 18.8%. Traducând în volume, ne referim la 4.577 autoturisme înmatriculate în martie 2014 şi 13.345 unităţi înmatriculate în primele trei luni ale anului curent. Dacia rămâne cea mai populară marcă auto din România, titlul pe care constructorul din Mioveni este aşteptat să-l păstreze şi în următorii ani. Pe următoarele poziţii se clasează, în ordine, mărcile Skoda, Volkswagen şi Ford. În luna martie, înmatriculările de modele noi de la Dacia, Skoda şi Ford au crescut semnificativ faţă de acceaşi lună a anului precedent, creşterile fiind de 63.55%, 71.99% şi 82.89%, arată datele DRPCIV.

TOP 5 PIEŢE ÎN UE
Loc Ţară Înmatriculări trimestru 1/2014 Înmatriculări trimestru 1/2013 Schimbare (procente)
1 Germania 711.753 673.957 +5.6
2 Marea Britanie 688.122 605.198 +13.7
3 Franţa 446.609 433.882 +2.9
4 Italia 376.519 355.818 +5.8
5 Spania 202.128 180.725 +11.8
...
20 România 13.345 11.233 +18.8

Jérôme Olive, la final de mandat în fruntea Dacia: "Succesul mărcii ar trebui să-i decomplexeze pe români"

Via AGERPRES | ACEA | DRPCIV

  • P&T, joi, 17.04.2014 15:32

    Eu am fost la un milimetru sa imi cumpar un duster nou, masina merita.

  • vianu, joi, 17.04.2014 16:12

    @P&T dar ti-ai luat un.... Bugatti Veyron Grand Sport Vitesse Black Bess ca era pe stoc, nu?

  • @P&T, joi, 17.04.2014 16:40

    Pai si de ce ti-a lipsit acel milimetru :) ? Ce ti-ai cumparat? Da merita, dar numai daca ai nevoie si folosesti 4x4. Multi nu-l folosesc si il cara degeaba dupa ei. E valabil la toate suvurile/

  • dd, joi, 17.04.2014 16:50

    poate intre timp a mers cu o kuga, tiguan sau rav 4 de 4-5 ani si vreo 60-70000 de km si de-asta a renuntat la duster nou.

  • P&T, joi, 17.04.2014 16:52

    @P&T Nu am luat nimic momentan mai astept promotii. Oricum daca pui cam tot ce se poate pe el de duci spre 19000 si apar deja ofertele de la altii Mitshubishi ASX, Sportage, Yeti, Qashqai. facut drive test cu toate bate dusterul aproximativ la toate capitolele dar nu si pretul. Oricum la 14-15k euro merita 4x4 de la Dacia, ideea e sa nu pui pe el optionale.

  • Dumitru, joi, 17.04.2014 17:13

    ACEA este acronimul pentru Asociatia Constructorilor Europeni de Automobile. A spune "belgienii de la ACEA" numai pentru ca sediul organizatiei este la Bruxelles e la fel cu a spune "belgienii de la NATO".

  • sandu, joi, 17.04.2014 22:52

    nu stiu ce cauta Opelul pe locul 2. nu si-au luat destui teapa?

  • mishazaitev, vineri, 18.04.2014 09:34

    Duster chiar este un SUV exceptional, dar cum bine spune cineva mai sus este de luat doar pentru cei cera vor un 4x4 pe care sa-l foloseasca la ceva mai mult decat la parcarile pe bordura. Pentru cei care-si doresc sa iasa in natura si sa admire locuri in care e mai greu de ajuns cu o masina normala, Duster 4x4, merita fiecare banut, garda la sol si unghiurile de atac si de degajare fiind demne mai curand de un off-roader decat de un SUV. Comparatiile cu alte masini noi sunt de-a dreptul hilare. Duster full costa 19 000 de euro. Cu banii astia nu-ti vei cumpara niciodata ASX cu aceleasi dotari. Mai mult decat atat, ASX-ul nu va intra niciodata unde intra Duster-ul. Despre Kuga sh? Masina aia e un Focus cocotat! Nu are nici macar diferential blocabil! Cum sa o compari cu Duster? Mai mult decat atat, in momentul in care te vei duce sa-ti face CASCO, calculatia va incepe de la un prest mai degraba apropiat de cel al masinii noi decat de cel real, de vanzare. Daca vorbim despre pret si daca evitam sa comparam mere cu pere, adica nou vs sh, Duster are doar doi competitori seriosi in ochii celui care isi doreste un 4x4 capabil. Primul este lada Niva. Avantaje: mult mai capabila in off road si mult mai ieftina, are reductor si este pe sasiu. Dezavantajele insa aduc Duster-ul in prim-plan: rusoaica consuma mult, are o tehnologie a anilor '80, dotarile de siguranta sunt ca si inexistente. Prin urmare cine isi doreste totusi o masina de zi cu zi, va alege Duster. Al doilea competitor este Suzuki Gimny. Este intr-adevar extrem de capabil in off-road, Insa principalul dezavantaj il reprezinta spatiu. Restul celorlalte SUV-uri de pe piata, fie sunt mult mai scumpe, fie sunt departe de a avea performantele off road ale Duster-ului. Si inca ceva. Cei care denigreaza SUV-ul romanesc, nu pricep faptul ca sunt oameni care aleg Duster, nu din economie, ci pur si simplu pentru ca le place simplitatea acestui model. Ei nu pricep faptul ca in Anglia sunt exponenti ai unor familii nobiliare care prefera sa circule cu Defender si nu cu Vogue si asta nu pentru ca nu si-ar permite Range Roverul. Pana la urma, cainii latra, dar caravana trece. Strainiii cumpara Dacia, in timp ce noi, romanii ne tort straduim sa-i gasim defectele, iar daca nu i le gasim, i le inventam.

  • P&T, vineri, 18.04.2014 11:55

    Corect nici cu dusterul nu ai putere, tinuta de drum,spatiu transmisie si 4x4 mai ales siguranta ASX sau Nissanului si putem continua. Deci comparatiile sunt de tot rasul.

  • mishazaitev, vineri, 18.04.2014 12:08

    @P&T Lasand la o parte producatorul. strict tehnic? Ce are in plus 4x4 de la ASX fata de Duster? Si despre care Nissan vorbesti pentru ca Duster are un 4x4 de origine Nissan?

  • xxx, vineri, 18.04.2014 12:11

    @mishazaitev Trebuie sa fim corecti pana la capat , mai am o luna pana fac 4 ani cu Dusterul meu 4x4 motor diesel 107cp, esp, pack-look, culaore metalizata, geamuri electrice pe spate 18000E, am dreptul sa comentez 1. Duster este un SUV super corect - pret/calitate eu sunt multumit de ea in proportie de 80% daca costa 15500E era perfecta 2. facelift este mult mai scump, aceeasi dotare costa 20000E (fara navigatie), la bani astia ca roman corect (exclud din discutie oameni care compara BMW cu 200000km la 10000E cu Logan nou) se gandesc profund daca merita investitia, am condus varianta noua este un pas inainte, dar nu stiu daca face 2000E 3. Duster nu este un offroad, comparatia cu Niva si Gimmy este complicata. Niva care este o hirca de masina am folosit-o la pescuit daca vrei sa te chinui o folosesti, nu are dierctie, nu are frane, iti trebuie casti pentru protectia timpanului cand mergi, . Gimmy nu cred ca este in aceleasi segment

  • P&T, vineri, 18.04.2014 12:22

    Corect dar 4x4 de la Nissan nu este luat in intregime parca lipseste ceva din electronica qashaiului nu mai stiu exact cand cautam gasisem informatia. Mie ASX mi se pare mai ok pentru viata de zi cu zi deoatece nu mereu te bagi in offroad iar daca ai grija si casco cred ca si cu asx te descurci onorabil daca iti cunosti si limitele tale ca utilizator.Orice ar fi mergi la un drive test si o sa te convingi de asx vb de 1.8 diesel si 4x4

  • mishazaitev, vineri, 18.04.2014 12:46

    @xxx Ai dreptate pe fond. Eu am spus ca sunt doar ca Duster este o alternativa pentru cei care isi doresc un 4x4, nou, capabil si care sa poata fi folosit si zi de zi. Am condus ASX culmea, exact modelul asta pe care il recomanzi tu. Si nu in drive-test ci cam 100 de km pe niste drumuri de munte. Marturisesc ca nu mi-a placut absolut de loc. Zgomot mare in interior. Ruliu destul de mare. Nu mi l-as cumpara niciodata. La acelasi buget as alege un Grand Vitara cu ochii inchisi sau un Subaru XV, cu ochii inchisi!

  • P&T, vineri, 18.04.2014 12:58

    De zgomot si eu ma pot plange desi la versiunea 2013 mi s-a parut ca au mai rezolvat problema , Ruliu nu am observat asa pronuntat cum e la duster de exemplu. Cu xv nu am mers deoarece m-a descurajat pretul chiar si cu cat se lauda pe site reducerea de 4000 euro tot nu ajunge la 21500 cat e asx .

  • mishazaitev, vineri, 18.04.2014 13:12

    @P&T E o treaba de gusturi pana la urma, nu doar una de buget. -:))) Eu gandesc asa daca Daca nu-mi place Dusterul dar am bani de ASX, mai pun 3000 si-mi iau XV. Chiar nu se compara!

  • P&T, vineri, 18.04.2014 13:35

    Am zis sa pun banii aia in plus si numic mai mult deoarece in gama de 25k exista sportage care este echpat full apoi foarte aproape tiguan,CX5. Din review XV a iesit castigator dar ziceau ca e foarte aproape de asx, avantajul XV ca e mai nou probabil. Nu stiu daca se justifica diferenta de 3000-4000 de euro

  • drbm, vineri, 02.05.2014 22:59

    E o treaba de buget in primul rind si apoi de gust!! Daca avem buget atunci mergem la un SUV VOLVO 2014,care vreti voi.Am dreptate?Pentru cei cu bugetul mai subtire cu DUSTER inainte.