Maserati a încheiat producția actualului GranTurismo: ultimul exemplar se numește Zeda și are o caroserie vopsită în trei nuanțe

Publicat marţi, 12.11.2019 15:37 de Cornel Șocariciu

Maserati a anunțat finalul producției pentru actualul GranTurismo. O nouă generație va fi lansată în scurt timp, iar producătorul italian menționează că aceasta va primi și versiuni complet electrice.

Uzina Maserati din Modena a produs ultimul exemplar al actualei generații GranTurismo. Modelul poartă numele de Zeda și a fost realizat împreună cu divizia de personalizare Centro Stile Maserati.

La exterior, Maserati GranTurismo Zeda iese în evidență mulțumită carseriei în trei nuanțe. Italienii au optat pentru nuanțe de albastru, negru și gri. Modelul integrează și un set de jante de 20 de inch Nero Lucido finisate în nuanța Gun Metal Grey.

Asemeni versiunii GranTurismo Sport, exemplarul Zeda este echipat cu motorul V8 de 4.7 litri care produce 460 de cai putere la 7.000 rpm și 520 Nm începând cu 4.750 rpm. Resursele sunt transmise către puntea spate prin intermediul unei cutii de viteze automate cu șase trepte.

Conform planurilor Maserati, o nouă generație GranTurismo ar urma să apară în următorii ani, modelul fiind programat să intre pe linia de asamblare a fabricii din Torino. Totodată, italienii spun că viitorul GranTurismo va fi primul model complet electric al mărcii.

  • mircea badea, marţi, 12.11.2019 18:42

    astia-s orbi? macar de era suv, merita...

  • petrusian, miercuri, 13.11.2019 10:46

    @ MM,AM, macar titlul pune-i sa citeasca sa nu mai manance litere.

  • cornel.socariciu, miercuri, 13.11.2019 10:48

    @petrusian Mulțumim pentru observație. Am corectat.

  • DLP, miercuri, 13.11.2019 11:21

    Italienii fac masini frumoase, pasionale (cu toate micile lor defecte de asamblare pe la interior) dar o fac parca doar pentru cunoscatori, pasionati, etc. Din nefericire aceasta categorie este destul de mica si fara putere prea mare de cumparare; probabil si de aici apare lipsa vanzarilor..... Adica toti apreciem Alfa Romeo dar sunt putini care vor sa o si cumpere....la fel si povestea dintr-o stire anterioara cu motorul de 6 in linie: ne place dar nu putem sau nu il vom cumpara; Ne aflam intr-o perioada a consumer-ismului si tentatia este de a-ti schimba masina mai repede cu un model nou, funny, power, etc.; multi dintre noi nu sunt (aici ma refer la clienti) nu au timp/rabdare sa analizeze detalii; imi place/pret ok/o cumpar...cat atat.