Maserati sarbatoreste sase ani de Quattroporte cu Awards Edition

Publicat luni, 22.02.2010 16:05 de Bogdan Mirică

Maserati va dezvalui la Geneva o noua editie speciala a modelului Quattroporte, botezata Awards Edition. Italienii incearca astfel sa celebreze cei sase ani de existenta ai navei amiral.

Un nou salon auto european o noua editie speciala semnata de Maserati. Anul acesta la Geneva, constructorul italian va expune editia limitata Awards Edition, bazata pe actualul Quattroporte GT S, in cinstea celor sase ani de la lansarea varfului de gama.

Noua versiune vine cu o culoare speciala la nivelul caroseriei, un asa numit "Quartzo fuso", asortat cu insertii din aluminiu si finisaje gri la nivelul grilei si a prizelor laterale de aer. Aceeasi nuanta este pastrata si de jantele de 20 de inch, cu finisaj satinat, care ascund etriere de frana cu aspect lucios, dezvoltate impreuna cu Brembo.

La interior, italienii au cautat sa acorde o atentie deosebita finisajelor si materialelor de lux. Scaunele sunt imbracate intr-o piele Poltrona Frau, combinata cu alcantara perforata, materiale care se gasesc de altfel si la nivelul bordului si portierelor, alaturi de insertii din aluminiu si lemn nobil Black Piano.

Pentru cei care se asteptau si la un plus de putere sub capota editiei limitate, Maserati nu are vesti bune. Awards Edition pastreaza acelasi propulsor V8 de 4.7 litri, capabil sa dezvolte 440 de cai putere, conectat la o transmisie semi-automata cu sase rapoarte.

via | automedia