Mașinile cititorilor Automarket: de vorbă cu familia care a făcut o pasiune pentru Opel

Publicat joi, 07.01.2016 17:13 de Bogdan Mirică

Opel Insignia facelift este actuala mașină a familiei Palamariu. Până aici a fost însă un drum lung, presărat cu un Corsa, un Meriva și chiar un Chevrolet Orlando.

La finalul verii trecute, Automarket a organizat un concurs inedit pentru fanii și proprietarii Opel. Toți cei care își doreau o sesiune foto profesională alături de Opel-ul lor trebuiau să încarce pe site-ul nostru o fotografie cât mai reușită a mașinii.

După îndelungi deliberări, Gabriel Palamariu a fost cel care a reușit să își treacă în cont premiul. Prin urmare, am lăsat mașina lui, un Opel Insignia facelift, pe mâinile fotografului nostru, Ciprian Mihai, iar noi l-am luat la întrebări.

Puștiul a venit alături de tatăl său, Cătălin Palamariu, un om dedicat restaurării tablourilor și un adevărat fan Opel. Aventura familiei în gama din Russelsheim a început alături de vechea generație Opel Corsa.

”Pentru că ne-am mărit și n-am mai încăput în Corsa, am decis să trecem la ceva mai mare, adică la Opel Meriva”, susține capul familiei. Se pare că deschiderea opusă a ușilor a fost apreciată și considerată inventivă de membrii familiei Pălămariu. Ce n-a fost apreciat? Motorul diesel de 1.3 litri, a cărui turbină a cedat oarecum prematur.

Pentru că și-a dorit ceva mai multă putere și o mașină cel puțin la fel de spațioasă, familia a migrat puțin în curtea colegului de concern Chevrolet, pe atunci încă vândut în Europa. Au ales un Orlando cu motor diesel de 2.0 litri și 163 de cai putere.

”O mașină robustă și un motor bun, motor pe care l-au ales și atunci când au revenit în showroom-ul Opel și au ales un Insignia facelift. Un Insignia pe care îl apreciază pentru confort și pentru că tânărul șofer al familiei are o mulțime de sisteme de siguranță.

Pe viitor, familia Palamariu își dorește o mașină electrică. Sau măcar un hibrid alimentat la priză, care să aibă autonomie electrică de cel puțin 250 de kilometri. Ar ajuta mult, având în vedere că mașina familiei face cam 1000 de kilometri pe săptămână.

  • 32biti, joi, 07.01.2016 21:48

    Pasiune pt Opel ar putea face numai cineva care isi atarna kitschisme luate de pe la diverse biserici pe maneta schimbatorului de viteze sau la oglinda; eu nu am auzit om normal pasionat de Opel...cum ar fi?? Dementiala poza 6: bagi un demaraj cu scartz si poc te plezneste peste moaca matania de la oglinda :))))))) PS: Sunt si eu curios, na: 1000 km/saptamana inseamna 52000 km/an. Masina de familie deci, nu de agent de vanzari. Unde mergeti fratilor atata? Cand aveti atata timp sa faceti 1000 km/saptamana in conditiile in care va ocupati cu restaurarea de tablouri de pe urma careia presupun ca mancati o paine?

  • Nelou, vineri, 08.01.2016 09:55

    "32biti" esti genial