Massa se retrage din Formula 1 la sfârşitul sezonului. Button, cale liberă spre Williams?
Felipe Massa a anunţat că se va retrage din Formula 1 la sfârşitul acestui sezon, ceea ce îi deschide calea lui Jenson Button să semneze un contract cu Williams.
Felipe Massa a anunţat joi seara, cu numai o zi înainte de startul Marelui Premiu al Italiei, că se va retrage din activitatea competiţională la sfârşitul acestui sezon.
În vârstă de 35 de ani, brazilianul va agaţa casca în cui după o carieră începută la Sauber în 2002, pe parcursul căreia a obţinut 11 victorii. Massa a concurat pentru Ferrari în perioada 2006-2013 şi a fost la un pas să câştige titlul mondial în 2008, însă a rămas doar cu 11 victorii în palmares.
"În ultimele luni m-am gândit mult la viitorul meu şi am luat decizia să părăsesc Formula 1 la sfârşitul sezonului. Viaţa prezintă multe alegeri şi cred că pentru mine a venit timpul să fac altceva", a declarat el.
Massa susţine că principalul său regret este Marele Premiu al statului Singapore din 2008, când a ratat ceea ce se prefigura ca o victorie din cauza unui scenariu planificat de Renault pentru a facilita victoria lui Fernando Alonso prin intermediul unui accident provocat în mod intenţionat de Nelson Piquet Jr.
"Fără acel incident probabil că aş fi câştigat titlul mondial şi ştiu că nu am reuşit pentru motive care nu sunt legate de o eroare de pilotaj sau de o problemă a echipei. Aşa că este mai dificil de acceptat", a adăugat el.
Anterior, Massa afirma că speră să rămână la Williams, însă britanicii confirmaseră deja că îl doresc la echipă pe Jenson Button de la McLaren. Cu alte cuvinte, nu este exclus ca Button să fi ajuns la un acord cu Williams, ceea ce l-a determinat pe Massa să-şi anunţe retragerea, întrucât nu avea alte opţiuni viabile pentru anul viitor.
Via Motorsport
Ma bucur de aceasta veste.Massa nu a fost niciodata un mare pilot.Pana la accidentul din 2009 era un pilot decent dupa acel moment a trecut in categoria celor slabi.Din pilotii de pe grila doar Palmer,Gutierrez si Ericsson sunt sub brazilian. Cat despre frustrarile lui Felipe mai bine ar tacea. Din cate imi amintesc a pierdut puncte in Singapore si dintr-o greseala a sa la boxe si chiar daca castiga acea cursa nu avea asigurat titlul.Si poate ar trebui sa-i aminteasca cineva ca FIA i-a oferit o victorie nemeritata cadou in Belgia in acelasi an.Asa ca Felipe are cate titluri merita. Comic mi se pare ca doi ani mai tarziu Massa a devenit sluga lui Alonso("vinovatul" ca a pierdut el titlul in 2008).In locul lui Massa eu taceam pt.ca el a fost exact la fel de demn pe circuit precum Piquet.