Mazda a restaurat conceptul MX-81, primul model al niponilor care a purtat denumirea MX

Publicat vineri, 30.04.2021 11:45 de Alexandru Monenciu

Conceptul MX-81, primul model Mazda care a purtat denumirea MX, a fost restaurat la 40 de ani de la debut. Acesta a fost desenat de Bertone la începutul anilor '80.

După ce a colaborat cu renumita casă de design Bertone pentru două modele în anii '60, Mazda a apelat la italieni încă o dată în 1981 pentru conceptul MX-81, cunoscut și sub denumirea Bertone Aria.

Acesta a fost prezentat în cadrul Salonului Auto de la Tokyo și era bazat pe modelul 323. Bertone a modificat radical exteriorul mașinii, iar interiorul scos parcă din filemele SF a atras toate privirile.

Propulsia era asigurată de un motor de 1.5 litri turbo, care dezvolta circa 130 de cai putere.

După MX-81, Mazda a mai dezvoltat încă trei concepte care au purtat denumirea MX. Este vorba despre MX-02, MX-03 și MX-04. Acesta din urmă avea panouri de caroserie din fibră de sticlă, demontabile.

Revenind însă la MX-81, unicul prototip a fost găsit într-un depozit de Nobuhiro Yamamoto (șeful de program al celei de-a patra generații MX-5). Acesta a decis să-l trimită la Mazda Italia pentru a fi recondiționat, iar în final a ajuns la un restaurator din Torino unde i-a fost redată strălucirea de altă dată.

Acum, cu ocazia aniversării a 40 de ani de la debut, Mazda apublicat imagini cu MX-81 din timpul procesului de restaurare, dar și cu mașina finalizată.

via Mazda