Mazda: lansarea lui CX-70, amânată până în 2024
Mazda a anunțat că amână lansarea SUV-ului CX-70 până în 2024. Noul model va fi un SUV cu 5 locuri, situat deasupra lui CX-60 în gamă și care va avea versiuni hibride și cu motoare cu 6 cilindri.
Lansarea lui Mazda CX-70, un viitor SUV al mărcii japoneze, a fost amânată până în 2024. Inițial, noul model trebuia să fie prezentat până la finalul acestui an, însă divizia nord-americană a mărcii japoneze a decis să amâne lansarea acestuia din motive necunoscute.
Așa cum sugerează numele său, noua Mazda CX-70 va fi situată deasupra lui CX-60 în gamă și sub CX-90. Noul model va fi bazat pe o platformă complet nouă, iar acesta va fi disponibil cu un motor hibrid plug-in, precum și cu un motor cu 6 cilindri în linie. Față de CX-90, care are 3 rânduri de scaune, viitorul CX-70 va avea doar 5 locuri.
Alături de acest anunț, Mazda mai confirmă și faptul că va lansa un model electric în 2025. Despre acesta știm că va utiliza un nume deja existent și că va fi un crossover. Cel mai probabil, numele viitorului model electric ar putea fi CX-5.
via Mazda