Mazda: "Ne temem că nu vom putea livra suficiente unități CX-3"
Jorgen Qvist Olesen, șeful departamentului de relații cu clienții de la Mazda, a declarat că modelul CX-3 are comenzi peste așteptări. Oficialul nu este sigur că marca va putea face față cererii.
Mazda CX-3, crossoverul de clasă mică al mărcii nipone, a reușit să depășească previziunile interne în materie de comenzi și vânzări. Jorgen Qvist Olesen, șeful departamentului de relații cu clienții al Mazda Europe, a declarat că livrările lui CX-3 în rețeaua de dealeri din Europa au devenit cea mai mare provocare pentru compania din Hiroshima.
Test drive Mazda CX-3 cu motor diesel
Piața crossoverelor de clasă mică este a doua în Europa în ceea ce privește creșterea și segmentul este unul dintre cele mai competitive de pe Bătrânul Continent. Avântul acestei clase a început cu succesul înregistrat de Nissan Juke, model urmat rapid de primul său concurent german, Opel Mokka. Francezii au contracarat cu Renault Captur și Peugeot 2008, în timp ce italienii propun în acest segment modelul Fiat 500X. Volkswagen este singurul constructor de volum care nu a prezentat încă un crossover de segment B destinat producției.
Test drive Mazda CX-3 cu motor pe benzină
Cei de la Mazda explică succesul comercial înregistrat de noul CX-3 pe fondul disponibilității pentru comandă în această gamă a unor tehnologii rar întâlnite între crossoverele de clasă mică. Mai precis, CX-3 poate fi comandat cu faruri cu LED și cu afișaj de tip Head-Up Display, precizează oficialii Mazda în încercarea de a motiva succesul comercial al acestui model. Japonezii spun că noul CX-3 este popular în Europa și datorită elementelor precum design-ul exterior, manevrabilitatrea și faptul că poate fi comandat în numeroase configurații alături de tracțiune integrală, o dotare mai rar întâlnită între crossoverele de clasă mică.
Via Automotive News (înreg.)
M-am uitat si eu pe primele versiuni - 4x2, sincer nu vad mare diferenta intre CX-3 si Mazda 3, garda la sol e aceeasi de 15,5cm, portbagajul e la fel ca volum 350L, CX-3 e mai inalt cu 10cm si mai scurt cu 20cm, ampatamentul e mai mic la CX-3... Rational vorbind mai bine alegi mazda 3, ai o suspensie mai buna, e construita pe alta platforma. Am vazut si live CX-3, in poze pare mai masiva, dar in realitate e cam cat un sandero, deci nu vei avea senzatia de SUV... In fine, e doar parerea mea! Poate variante 4x4 de 22,990 - care e cea mai ieftina, are o cerere mai mare, desi ma indoiesc.