Mazda va lansa SUV-ul compact CX-5 la sfârşitul lui 2011
Mazda va lansa un SUV compact la finele anului 2011. Modelul se va numi CX-5 şi va oferi un consum redus de carburant.
Japonezii de la Mazda vor lansa un SUV compact pe nume CX-5 la sfârşitul anului 2011. Modelul a fost prefigurat de conceptul Kazamai prezentat în 2008 şi este primul model Mazda care va fi propulsat de noua generaţie de motoare Sky. Strategia de reducere a greutăţii va fi aplicată serios şi pe noul SUV compact al japonezilor, aceştia promiţând că versiunea de producţie va fi cu cel puţin 100 kg mai uşoară decât rivalii săi.
Noua generaţie de motoare Sky beneficiază de tehnologia injecţiei directe şi este acompaniată de o gamă de transmisii extrem de uşoare. Blocul motor al noilor unităţi Sky beneficiază de un design care îi conferă rezistenţă scăzută la frecare, iar injectoarele folosite sunt piezo-electrice. Consumul de carburant al acestor motoare este redus semnificativ graţie sistemului i-stop şi a sistemului de frânare regenerativă. Potrivit estimărilor inginerilor Mazda, consumul de carburant va fi redus cu 30 procente în următorii ani, iar aceste motoare au un rol important în realizarea acestui obiectiv.
Actualul SUV din gama Mazda, CX-7, are o lungime de 4.700 milimetri şi o lăţime de 1.870 mm. Înălţimea acestui model este de numai 1.645 milimetri, în timp ce ampatamentul este de 2.750 milimetri. Modelul are o masă de 1.800 kilograme în versiunea diesel şi beneficiază de tracţiune integrală.
Via | Autocar
...tre facut ceva ...consum mic..dar ...preturile la astfel de masini e foarte mare in general...si atunci....unde-i afacerea?