Mazda3 hatchback se lanseaza pe 2 decembrie

Publicat joi, 13.11.2008 11:57 de Bogdan Mirică

Japonezii se vor folosi de Salonul de la Bologna pentru a dezvalui in premiera varianta hatchback a viitorului Mazda3.

Mazda pregateste un nou asalt asupra pietelor mondiale luna aceasta si luna viitoare. Japonezii intentioneaza sa dezvaluie noua generatie a modelului Mazda3 in cadrul a doua evenimente auto importante, unul ce va avea loc pe taram american si unul anuntat deja pe Batranul Continent.

Asa cum va anuntam si cu cateva saptamani in urma, varianta sedan a modelului Mazda3 va debuta oficial in cadrul Salonului Auto de la Los Angeles, odata cu deschiderea portilor acestuia in ziua de 19 noiembrie.

Japonezii nu se vor rezuma insa doar la atat, doua saptamani mai tarziu, in cadrul Salonului Auto de la Bologna, urmand sa isi faca debutul oficial si varianta hatchback, cu cinci usi. Mazda3 hatchback va fi asadar expusa publicului pe 2 decembrie, cu o zi inainte de deschiderea oficiala a Salonului de la Bologna.

via | CarScoop