McLaren are ambiţii mari: succesorul supercarului P1 ar putea fi electric
McLaren va lansa 15 modele şi versiuni noi în următorii 6 ani, iar succesorul supercarului P1 ar putea fi 100% electric dacă performanţele noului motor vor fi la fel de bune.
McLaren a anunţat obiective ambiţioase pentru următorii şase ani în cadrul unui plan de afaceri numit Track22, care acoperă perioada până în 2022. Constructorul britanic va investi aproximativ 1.3 miliarde de euro pentru dezvoltarea a 15 noi modele şi versiuni, iar piesa de rezistenţă ar putea fi un McLaren P1 integral electric.
Astfel, inginerii vor încerca să dezvolte un tren de rulare electric care să păstreze performanţele actualului P1, aceasta fiind de altfel singura variantă în care supercarul va primi propulsie integral ecologică.
Practic, obiectivul este ca motorul electric să aibă viteza maximă de peste 320 km/h, un timp mai mic de 6 secunde pentru a ajunge la 160 km/h şi, eventual, un timp de circa 2 secunde pentru a atinge pragul de 100 km/h. "Cheia este densitatea de energie a bateriei. Putem obţine suficientă energie, să o furnizăm suficient de repede şi să obţinem autonomia dorită? Proiectul este curajos, dar nu-l vom pune în aplicare dacă nu funcţionează", spune Mark Vinnels, şeful departamentului de dezvoltare al McLaren.
Producătorul nu a furnizat detalii despre gama de modele noi, însă a confirmat că McLaren 570 Spider va fi lansat în 2017, în timp ce McLaren 675LT Coupe şi McLaren 675LT Spider vor primi versiuni adaptate pentru circuit sub brandul LT. Pe de altă parte, McLaren a anunţat şi dezvoltarea unei noi arhitecturi de motor care va fi dezvăluită spre finalul anului 2022, an în care peste jumătate dintre modele vor avea propulsie hibridă.
Cine naiba si-ar dorii un supercar ,,pe curent '' ?