McLaren l-a recrutat pe fostul șef Porsche de la Le Mans: Andreas Seidl este noul director executiv al echipei
McLaren a anunțat că noul director executiv al echipei va fi Andreas Seidl, care anterior a fost șeful echipei cu care Porsche a concurat în Campionatul Mondial de Anduranță.
McLaren a traversat o perioadă modestă în ultimii ani, ca urmare a experiențelor negative cu motoarele furnizate de Honda începând din 2014, iar parteneriatul cu Renault început în 2018 nu a dat încă roadele așteptate.
Echipa încearcă să găsească soluții pentru îmbunătățirea performanțelor și, în acest sens, a anunțat nominalizarea lui Andreas Seidl în funcția de director executiv al echipei.
Seidl a fost șeful echipei cu care Porsche a triumfat în Campionatul Mondial de Anduranța și în Cursa de 24 de ore de la Le Mans intre 2015-2017, înainte ca producătorul german să se retragă din competiție.
"Este un privilegiu imens și o provocare și sunt pregătit să fiu devotat. Este ceva extrem de special să am oportunitatea de a contribui la moștenirea McLaren. McLaren are viziunea, conducerea și experiența, dar mai ales oamenii, pentru a reveni în frunte", a declarat el.
El a mai lucrat însă în Formula 1 până în 2009 pentru BMW-Sauber, înainte ca producătorul german să părăsească Marele Circ și să revină în Campionatul German de Turisme (DTM).
Seidl își va intra în atribuții în cursul anului 2019, în timp ce James Key va prelua de asemenea în acest an postul de director de design. Operațiunile de la circuit vor fi conduse de Paul James.
Via Motorsport
cand ii nemti la conducere rezultatele nu is departe ii singura varianta de suces