Mercedes-AMG C63 Coupe Edition 1: seria limitată a modelului sport se prezintă
La scurtă vreme de la prezentarea lui Mercedes-AMG C63 Coupe, rivalul direct al lui BMW M4 Coupe, nemții de la AMG au prezentat și seria limitată Edition 1 a modelului. Aceasta este disponibilă doar la lansare și vine cu câteva elemente speciale.
Mercedes-AMG, divizia de performanță a companiei din Stuttgart, a prezentat variantele Edition 1 ale lui C63 Coupe și C63 S Coupe. Cele două variante Edition 1 ale coupe-ului de performanță optimizat de specialiștii din Affalterbach sunt disponibile în serie limitată, doar la lansarea acestui model, și au culori, dotări și ornamente speciale, în vederea diferențierii de modelele obișnuite.
A doua variantă Edition 1 a lui Mercedes-AMG C63 Coupe este disponibilă pentru ambele versiuni de putere ale modelului și prezintă dungi pe caroserie într-o nuanță mată denumită gri grafit și oferă sistemul de frânare carbon-ceramic drept dotare opțională, nu standard. Indiferent de varianta aleasă, pachetul aerodinamic AMG este opțional și are un finisaj negru lucios. Acest pachet include un spoiler față mai mare, praguri laterale, elemente aerodinamice pe lateralele barei spate și difuzor de aer spate.
La interior, versiunile Edition 1 ale modelului german de performanță au tapițerie Nappa care prezintă cusături contrastante de culoare galbenă. Volanul este îmbrăcat în piele și microfibră Dinamica și are o formă inspirată din motorsport, cu partea inferioară turtită. Bineînțeles, plăcuțele Edition 1, care subliniază varianta specială a modelului, sunt prezente la interior. La nivel mecanic, edițiile speciale ale lui C63 Coupe și C63 S Coupe nu aduc nimic în plus față de standard.
Via Mercedes-AMG