Mercedes-AMG CLE 63: motorul cu 4 cilindri va fi înlocuit de un V8
Mai mulți oficiali Mercedes-Benz au confirmat că motorul hibrid cu 4 cilindri nu va mai fi prezent la viitorul AMG CLE 63. Noul model va primi acum un motor V8 de 585 de cai putere.
Mercedes-Benz este pe cale să lanseze un nou model de performanță, AMG CLE 63. Inițial, noul model trebuia să primească un motor hibrid cu 4 cilindri, la fel ca modelele C 63 și GLC 63. Însă, din cauza vânzărilor slabe ale celor două modele, alături de dorința fanilor mărcii de a aduce înapoi motorul V8 la aceste modele, Mercedes-Benz a confirmat acum că noul AMG CLE 63 nu va mai primi motorul cu 4 cilindri.
Informația a fost confirmată de mai mulți oficiali ai mărcii germane. Acum, noul AMG CLE 63 va primi un motor V8 bi-turbo, care va dezvolta 585 de cai putere. Față de motorul cu 4 cilindri, noua unitate V8 va livra cu aproape 100 de cai putere mai puțin. Însă, noul motor V8 va primi și acesta un sistem hibrid cu încărcare la priză.
Decizia de a aduce un motor V8 pentru AMG CLE 63 a fost influențată și de dealerii Mercedes-Benz din lume. Asta pentru că noul model va fi plasat în gamă deasupra lui AMG CLE 53, care primește un motor cu 6 cilindri în linie. Un motor cu 4 cilindri pentru cea mai puternică versiune ar fi dus la o confuzie pentru clienți și ar fi afectat în mod negativ vânzările.
via Autocar
Nicio tragedie sa recunsti ca ai dat-o de gard. Bine ca le-a venit mintea la cap. In cele din urma, clientii sunt cei care decid votand cu portmoneul.