Mercedes AMG GT R Black: versiune de peste 610 cai putere a supercarului german

Publicat vineri, 15.09.2017 15:30 de Petre Barac, Foto: Mercedes

Mercedes lucrează la o variantă AMG GT R Black, versiunea dedicată circuitului pentru supercarul deja consacrat.

Dezvăluit la festivalul de la Goodwood, AMG GT R are 585 de cai putere livrați de propulsorul V8 bi-turbo de 4.0 litri și un cuplu motor de 700 Nm, administrat cu ajutorul unei transmisii AMG cu șapte rapoarte. Accelerația de la 0 la 100 de km/h se face în 3.6 secunde, iar viteza maximă ajunge la 318 km/h.

Deși performanțele enumerate sunt impresionante, Mercedes-AMG pregătește o variantă și mai puternică dedicată circuitului, denumită “Black Series”.

Totuși, aceasta va veni peste câțiva ani, undeva la finalul ciclului de viață pentru AMG GT.

“GT R este încă foarte competitiv și se descurcă bine, iar versiunea Black va fi introdusă tot în familia GT. Cu siguranță, șasiul lui GT R este capabil să ofere mai multă putere. Da, GT R Black va avea mai multă putere, dar nu totul se rezumă la asta - vrem și manevrabilitate și performanță pe circuit”, a spus șeful Mercedes-AMG, Tobias Moers.

Noul Mercedes-AMG GT R Black este așteptat să aibă același motor V8 bi-turbo de 4.0 litri, dar cu peste 610 cai putere. De asemenea, nemții pregătesc și o serie de modificări aerodinamice pentru această versiune a supercarului din gama GT.

Via Carscoops

  • Kirotractor, vineri, 15.09.2017 18:00

    Un Audi TT-RS (400 CP) e capabil de exact aceeași accelerație fulminantlă - la 1/3 din preț. Clar însă că proprietarii AMG vor avea satisfacția c-o au... mai lungă (capota, evident.) :-)

  • Hahaha, duminică, 17.09.2017 21:01

    Mercedes AMG GT R Black. Hahaha. Cine a scris, n-a auzit de Black Series. Si SLS-ul tot Black era, asa-i? Hahahaha