Mercedes-AMG recunoaște: clienții nu au rezonat cu motorul de 2.0 litri electrificat

Publicat vineri, 27.06.2025 11:33 de Alexandru Monenciu

Un oficial de rang înalt al Mercedes-AMG a recunoscut că clienții tradiționali nu au rezonat cu motorul de 2.0 litri electrificat, care se regăsește sub capota unor modele ca C63, GLC63, SL43 și GT43.

Chiar foarte recent, reprezentanții Mercedes-Benz au anunțat că, în 2027, vor lansa un nou motor V8. Destinația acestui propulsor este destul de clară, iar aici ne referim, nu neaparat exclusiv, la modelele de performanță care poartă emblema AMG.

Se cunoaște faptul că motorul de 2.0 litri electrificat a fost o mare dezamăgire. El se găsește sub capota unor modele ca C63, GLC63, SL43 și GT43. Deși este unul dintre cele avansate motoare din industria auto, fanii nu l-au agreat mai deloc.

Un oficial de rang înalt, care a dorit să își păstreze anonimatul, recunoaște că fanii tradiționali nu au rezonat cu motorul de 2.0 litri electrificat. "Am înțeles asta," a declarat el pentru presa britanică.

Propulsorul cu numele de cod M139I nu va fi eliminat dintr-o dată, ci etapizat. La această decizie a contribuit și faptul că îmbunătățirea lui, ca să îndeplinească normele de emisii Euro 7, costă foarte mult.

"Nu există nicio îndoială cu privire la potențialul său, acesta este unul dintre cele mai sofisticate motoare pe care le-am construit vreodată, însă investiția pentru a-l face conform cu normele UE7 este foarte mare," a mai spus acest oficial de rang înalt.

via Motor1

  • Jian de la Calafat, vineri, 27.06.2025 12:12

    Halitorul de varză a rostit doar jumatate de adevar. De parca pentru C43 blocul 2.0L este deplin pretabil... Sunt destui care duc dorul acelui M276.823, un propulsor cu adevarat incantator.

  • romain, vineri, 27.06.2025 19:03

    normal.cand apari cu o masina dintre cele mentionate mai sus, cunoscutii te intreaba: cati cilindri are ? oare au uitat nemtii, ca la lansare, clasa C a fost numit babybenz?

  • aurel, vineri, 27.06.2025 19:42

    voi scrieti de aici, de la venetia?