Mercedes-Benz GLB, surprins pe circuitul de la Nurburgring: noul SUV debutează la finalul anului viitor și va avea un design influențat de conceptul Ener-G-Force
Viitorul Mercedes-Benz GLB va fi prezentat la finalul anului viitor. Acum, SUV-ul producătorului german a fost surprins în timpul testelor desfășurate pe circuitul de la Nurburgring. Designul va fi influențat de conceptul Ener-G-Force (foto), iar interiorul va primi elemente prezentate în premieră pe noul Clasa A.
În urmă cu câteva săptămâni, Mercedes-Benz a publicat un raport cu privire la rezultatele obținute în intervalul ianuarie - septembrie 2018. În cadrul documentului a fost inserată și o pagină în care constructorul german prezenta planurile pentru viitorul apropiat.
Astfel am aflat că la finalul anului viitor, producătorul din Stuttgart va prezenta noul GLB.
La nivel estetic, viitorul GLB va prelua o serie de linii pe care, în trecut, le-am admirat pe conceptul Ener-G-Force (foto). După cum probabil ați intuit, noul GLB va fi poziționat între GLA și GLC, iar voci apropiate companiei spun că nemții vor oferi și un pachet special pentru iubitorii de off-road.
Interiorul viitorul GLB va primi o serie de elemente derivate din cele prezentate în premieră pe noul Clasa A. Clienții vor putea comanda un instrumentar digital de bord de dimensiuni generoase, dar și noul sistem de infotainment MBUX (Mercedes-Benz User Experience).
Conform informațiilor apărute în trecut, viitorul Mercedes-Benz GLB va fi echipat cu motoare diesel și benzină cu 4 cilindri dezvoltate în colaborare cu Renault-Nissan. Aceleași surse spun că nemții pregătesc și o versiune AMG de peste 300 de cai putere. Cel mai probabil, această variantă ar urma să preia motorul pe benzină de 2.0 litri de pe actualul Mercedes-AMG A35 4Matic (306 cai putere și 400 Nm). O versiune cu sistem plug-in hybrid apare în planurile nemților, iar piețele din China și SUA ar urma să beneficieze și de o variantă cu ampatament mărit și 7 locuri.
incredibil cum reusesc sa ascunda doar cu o folie designul initial ma intreb care linii vor fi preluate de la concept, poate ca linia curba ce formeaza un cerc si cele trei ca o steluta? Ar fi o chestie de un curaj....