Mercedes-Benz introduce al treilea schimb la fabrica din Ungaria
Nemţii de la Mercedes-Benz vor introduce al treilea schimb la uzina din Kecskemet începând cu luna mai. În primă fază, acesta va opera doar o zi pe săptămână şi are rolul de a răspunde la cererea crescută pentru B-Klasse şi CLA.
Mercedes-Benz va adăuga al treilea schimb la fabrica sa din Kecskemet, Ungaria, începând cu luna mai. Uzina produce modelele B-Klasse şi CLA, iar al treilea schimb va opera în zilele de sâmbătă, în funcţie de cererea estimată pe piaţă. Cei de la Mercedes-Benz sunt încântaţi că sunt nevoiţi să crească producţia pentru cele două modele compacte, care completează gamă deschisă de A-Klasse şi proaspăt lărgită cu GLA.
Mercedes introduce un diesel Renault de 1.5 litri pe actualul CLA
Introducerea unui schimb suplimentar la fabrica din Ungaria aduce noi angajări în Kecskemet, locul în care au fost contractaţi alţi 3.400 de salariaţi la finele anului 2013. Fabrica respectivă a produs 109.000 de automobile în decursul anului precedent, ceea ce a adus un aport important la cifrele globale ale constructorului german, care încă se află pe a treia poziţie în clasamentul vânzărilor în segmentul premium. Această decizie nu face decât să întărească dezamăgirea românilor care n-au apucat să vadă fabrica Mercedes-Benz deschisă în România, lucru datorat în principal incompetenţei autorităţilor.
Mercedes nu va folosi motoare cu trei cilindri pe modelele cu propulsie spate
Al treilea schimb al fabricii de la Kecskemet vine în completarea suplimentării producţiei de A-Klasse, GLA şi B-Klasse derulată în octombrie 2012, la fabrica din Rastatt, Germania. În plus de cele două fabrici, Mercedes-Benz are contract şi cu finlandezii de la Valmet Automotive, care produc A-Klasse din 2013 şi au sarcina de a livra peste 100.000 de unităţi până la finalul lui 2016. În primele două luni ale anului, Mercedes-Benz a realizat o creştere de vânzărilor de 30% pentru modelele sale compacte, totalizând o creştere de 17 procente pentru marcă la nivel general.
Mercedes-Benz CLA - informaţii şi galerie foto cu fratele mai mic al lui CLS
Via AutomotiveNews (înreg.)
Automarket, ati pus punctul pe i !!!