Mercedes-Benz: "Nu înţelegem decizia de blocare a înmatriculărilor în Franţa"
Reprezentanţii Mercedes-Benz declară că nu înţeleg motivele pentru care Franţa a blocat înmatriculările modelelor care folosesc agentul refrigerant interzis de UE, în condiţiile în care nemţii susţin că nu sunt singurul fabricant aflat în această situaţie.
Marc Langenbrinck, CEO-ul diviziei Mercedes-Benz din Franţa, a declarat că nu înţelege motivele pentru care Franţa a blocat înmatriculările modelelor Mercedes-Benz care folosesc refigerantul R134a, titrează Autoactu. Potrivit directorului diviziei franceze a mărcii germane, peste 1.000 de clienţi aşteaptă livrarea modelelor pe care le-au comandat, iar aceste livrări sunt blocate din cauza blocării înmatriculărilor de modele care folosesc un gaz refigerant neconform cu normele Uniunii Europene.
Constructorul german susţine că nu este singurul producător de automobile care se află în această situaţie. Potrivit celor de la Autoactu, doar Renault Zoe este echipat cu noul refrigerant HFO-1234yf. Captur, model bazat pe noua generaţie a lui Clio, are o aprobare obţinută înainte de 1 ianuarie 2013, ceea ce înseamnă că producătorul poate să le comercializeze cu refrigerantul vechi, R134a. Francezii de la PSA Peugeot-Citroen au fost nevoiţi să facă un recall pentru modelele 301 şi C-Elysee, deoarece acestea erau omologate înainte de 2013 şi foloseau refrigerantul R134a.
"Siguranţa şi satisfacţia clienţilor noştri a fost întotdeauna o prioritate pentru noi. Nu înţelegem motivaţiile Franţei în această problemă. Diferenţa de preţ dintre HFO-1234yf şi R134a nu este un motiv pentru care nu folosim noul refrigerant, costurile de acest gen nefiind importante pentru noi. Până la rezolvarea problemei, nu putem oferi soluţii gratuite de mobilitate pentru clienţii noştri, deoarece avem peste 1.000 de comenzi care aşteaptă livrarea, blocate de această interdicţie", explică Marc Langenbrinck, CEO Mercedes-Benz Franţa.
Via Autoactu
Dar sa puneti motoare de dacie pe a klase ati inteles nu?!