Mercedes-Benz pregătește o investiție de 140 de milioane de euro în România

Publicat joi, 18.08.2022 09:58 de Alexandru Monenciu

Constructorul german de automobile vrea să dezvolte la noi în țară o serie de proiecte care fac parte din viitorul său pur electric. Pentru asta pregătește o investiție de 140 de milioane de euro, dintre care 40 de milioane ar putea veni de la stat sub formă de ajutor.

În 2012, Mercedes-Benz a deschis, în Ungaria, uzina de la Kecskemet, prima fabrică (de mașini de pasageri) europeană a mărcii din Stuttgart localizată în afara Germaniei. Aici se produc, din 2018, modele ca CLA, CLA Shooting Break, Clasa A și Clasa B.

La noi în țară, giganul german deține compania Star Assembly (Sebeș) și Star Transmission (Cugir), în ambele investind peste 550 de milioane de euro. În urmă cu trei ani, Mercedes-Benz a dat startul producției, la Sebeș, a noii transmisii automate 8G-DCT.

Mercedes-Benz pregătește acum o investiție majoră în România, în valoare de 140 de milioane de euro, scriu cei de la Profit.ro.

În urmă cu câteva luni, marca germană și-a anunțat intenția de a dezvolta, la noi în țară, o serie de proiecte pentru trecerea la producția de componente destinate vehiculelor cu zero emisii.

Pentru această investiție, de 140 de milioane de euro, Mercedes-Benz a solicitat ajutor de stat în valoare de 40 de milioane de euro. Proiectul este eligibil, potrivit unei liste publicate de către Ministerul Finanțelor, și se află momentan în etapa de analiză.

"Lucrăm pentru a dezvolta în continuare locația subsidiarei noastre din România în linie cu strategia Mercedes-Benz către pur electric. În acest context, suntem în consultare și cu Guvernul României," se arată într-un comunicat al mărcii germane.

via Profit.ro

  • inexorabil, joi, 18.08.2022 10:06

    Cum păcate mele vine asta? Imensul MB, întruchiparea omnipotenţei private, cere ajutor de la stat?!? Ce-ar mai fi de adăugat? Socialismul ăsta (nota bene: clocit de “Occident” şi în sens corporatocratic) ne omoară cu zile…

  • MitaeCheiaSuccesului, joi, 18.08.2022 11:30

    Subvenția de la stat și neplata impozitului pe profit sunt bazele liberei concurențe a capitalismului de mucava contemporan.

  • Superior, joi, 18.08.2022 12:28

    Fix asa au crescut aceste companii de-a lungul timpurilor. Daca ai preteni bine pusi, probabil si unsi, obtii avantaje pe care un amarat cu 2-3 angajati nu spera sa vada. Daca toti ar plati darile normal, concurenta ar fi mult mai apriga, directorii lor n-ar mai pleca axasa cu zeci de milioane de euro la final de an, ca doar nu fac 99% din munca dintr-o firma.

  • Fast_and_Curious, joi, 18.08.2022 12:33

    @Alexandru Monenciu - informatia ca uzina din Ungaria de la Kecskemet ar fi prima uzina Mercedes din Europa situata in afara Germaniei este falsa. Mercedes detine o uzina in Spania din 1981. Uzina este situata in nordul Spaniei, la cca 80 km de Bilbao. https://group.mercedes-benz.com/careers/about-us/locations/location-detail-page-5071.html In Spania se fabrica V-Class si Vito.

  • tc1900, joi, 18.08.2022 15:02

    deci ajutor de stat 28%, pt a plati angajatii cu 600 eur/luna, in timp ce in germania au 5000 eur/luna firma de produse de lux...

  • ^^^^, joi, 18.08.2022 21:56

    Asa crezi tu ca un muncitor ia in Germania 5000 de euro pe luna? Mai iesi si tu din pestera si coboara cu picioarele pe pamant, lasa luna. In alta ordine de idei, ce te impiedica sa te duci in Germania sa castigi salariile alea uriase din industria auto? Nu stii meserie? Nu stii limba? Pai invata. Te duce capul in afara sa comentezi aiurea?

  • ^^^, vineri, 19.08.2022 07:36

    ti-ai luat medicamentele azi? Nu de alta dar detectez un grad de paranoia foarte ridicat. Inca o data baiatu' iti spun. Salariul trebuie castigat nu trebuie primit, ca daca stai la primit, o sa fii plin de frustrari asa cum esti tu acuma. Educatia marxist comunista iti zice ca cineva trebuie sa-ti dea, sa aiba grija ca s-o duci tu bine. Complet gresit, asta e o minciuna si nu se intampla niciodata, chiar daca tu ai impresia asta pentru ca rezonezi cu ideea. Deci retine ideea. Salariul trebuie castigat, trebuie sa demonstrezi ce poti face tu ca sa meriti mai mult. Altfel pomana e subtire peste tot sau nu exista. PS. mu sunt mafia :)

  • Seriff, vineri, 19.08.2022 08:57

    Asta cu salariul trebuie meritat e o vorba de patron ca sa nu dea salariul decent. Da, e corect, trebuie sa muncesti ca sa ai un salariul decent, dar ce te faci cand muncesti si nu ai un salariu decent? De ce in afara nu e mentalitatea asta? De ce acolo oricine are salariul decent indiferent de ce munceste? Crezi ca in afara se omoara cineva cu munca? Romanii sunt mult mai muncitori decat strainii, de-aia si sunt atatea locuri de munca in afara fiindca strainii sunt lenesi si comozi.

  • inexorabil, vineri, 19.08.2022 11:42

    1) Exact, @tc1900. Vorba maestrului Caragiu: ai pus punctul pe y. Salariul în general MIC (ţinut dinadins astfel, la nesfârşit, prin ordine tunătoare adresate marionetelor politice locale, chiar dacă pare că statul nu poate interveni în stabilirea salariilor de la privat – de fapt, nici nu este nevoie; ajunge că “umblă” la fiscalitate şi tot rezultă efectul scontat) constituie principala măsură inspirată (în scopul obţinerii unor profituri babane) a “investitorului” străin (şi nu doar la noi se aplică regula). Ne asigură inclusiv doctorul în economie Ilie Şerbănescu, cu preţul (inevitabil) încasării epitetelor infame de la Propaganda frankfurtiană: “ceauşist”, “putinist”, “iliberal” (de ceva vreme, aceasta a renunţat la “comunist”, din moment ce ea însăşi nu-şi mai poate camufla secera şi ciocanul din mentalitate, iar mentorii ei din gesturi…). 2) Mafioso (21:56), prrr cu tata! Prea ai luat-o la galop. Da’ cine te închipui, bre, de ne reproşezi că nu ne ducem cu toţii în Occident, ca să ne încordăm muşchii fizici şi intelectuali? Tu vorbeşti, măi bugetivorule?! Statul vă încredinţează fonduri chiar rupte de la gura muritorilor de rând, din care 85 % vi le vârâţi voi în propriile buzunare! Păi la muncă pe brânci, la căpşunile vestice cu voi, trântorilor cu epoleţi! Cică paznici ai Siguranţei Naţionale. Başca moralizatori de doi bani (şi aceia găuriţi). PS. Ia zi, îţi convine să ţi se răspundă cu aceeaşi monedă? PPS. Ce naivi suntem: ce meserii aveţi voi, de fapt??? A intra cu bocancii în intimitatea cetăţenilor (pe care îi filaţi cum vreţi şi cum nu vreţi) nu constituie o activitate profesională, ci un abuz explicit! Apropo, veţi da vreodată socoteală? Păi cui, din moment ce îi controlaţi/santajaţi (cu dosare penale) pe toţi din aparatul de stat autohton, până la cel mai înalt nivel!!! 3) Fănele (07:36), zadarnic te pretinzi partizan al meritocraţiei. Care ar fi expresia echivalentă a acestui termen? “Doar prin propriile forţe”, nu? Ce zici însă de A.C.E.A., care a cerut expres Bruxelles-ului (remember?) să-i asigure (adică autoritatea de stat, fireşte) TOATĂ reţeaua de e-încărcare la nivel continental?! În mod previzibil, vei invoca instant acel ajutor de la stat care “se justifică”. Nu, bre, hai să te lămuresc je în ce-ar consta adevăratul şi, deci, acceptabilul ajutor de la stat (în favoarea întreprinzătorilor privaţi) : o legislaţie echitabilă, incluzând fiscalitatea raţională şi garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, atât pentru persoanele juridice (angajatorii), cât şi pentru persoanele fizice (angajaţii). ATÂT! Iar dacă pomeneşti de “un mediu curat” (pe care să-l întreţinem cu toţii – nu încape discuţie în acest sens), ţin să precizez că nu te-am auzit vreodată pe AM protestând, de pildă, împotriva restrângerii spaţiilor verzi din cauza urbanizării excesive (ceea ce ar fi denotat o atitudine eco incontestabilă!) – deci iată ce poate macula (fie şi numai estetic) mediul: pădurea nesfârşită de construcţii. Dimpotrivă, pare că eşti chiar partizanul supraurbanizării, din moment ce m-ai calificat drept “ţărănoi” care cică nu înţelege “noima progresului” (carevasăzică tu, “capitalistul”, te bucuri pe faţă că vechii socialişti au transformat ţăranul în muncitor la oraş, adică l-au “civilizat” – în atare condiţii, mai ai tupeul să te dai adept al doctrinei de Dreapta???). Ah, de fapt, ţie ţi se căşunează împotriva autoturismelor noastre germane, chiar şi dacă respectăm normele Euro 5 şi Euro 6 !!! Nu ne mărturiseşti, dar este limpede că ne vrei deposedaţi de “anti-comunitara” proprietate privată, caz particular (care să vă stârnească orgasm al controlului absolut, ţie şi idolilor tăi din EMOL) : înghesuiţi în e-lăzi autonome de transportat cartofi umanoizi. Neagă, dacă poţi!

  • MitaeCheiaSuccesului, vineri, 19.08.2022 12:02

    @^^^ „Educatia marxist comunista iti zice ca cineva trebuie sa-ti dea, sa aiba grija ca s-o duci tu bine”. Spune-le asta și germănoșilor de la Mercedes, să nu se mai milogească la pomeni de la stat.

  • ^^^, vineri, 19.08.2022 12:13

    @Sheriff, gresesti profund. si in vest majoritatea salariilor nu sunt decente. Poate pentru tine care traiesti aici si nu vezi cheltuielile de acolo. Iar sa afirmi ca acolo nu se omoara cu munca este o dovada clara de necunoastere a realitatii. Sfaturi pentru tine: - daca simti ca nu esti platit corect cere mai mult aratand ce oferi tu in schimb mai mult decat altii. - daca nu merge schimba firma la care lucrezi. Altii pot plati mult mai bine. Nu are sens sa suferi. - daca nici asa nu esti multumit schimba-ti meseria. - fa-te patron si da tu salarii si iei profitul. - daca tot suferi emigreaza dom-le in tarile cu apa calda si fii fericit. In Romania salariul mediu ca inginer este de peste 1000E, IT-istii castiga in medie 1800E si mai sunt si alte meserii banoase. Am zis mediu. Daca esti bun poti castiga si dublu. Ce te opreste sa castigi bani in tara asta?

  • @MitaeCheiaSuccesului, vineri, 19.08.2022 12:24

    ajutorul de stat se da fara discriminare fiecarei firme care face investitii. De ce sa nu primeasca si MB? Educatia ta marxist comunista iti spune ca altii fura si de aia au, ca de aia traiesti tu prost. Banii aia nu sunt o pomana, ci o investitie care se va recupera inzecit in viitor.

  • @^^^, vineri, 19.08.2022 13:45

    Subvențiile nu se dau tuturor investitorilor și nici în proporții care să asigure concurența loială. Nu există nicio lege și nici vreo instituție care să calculeze sau să evalueze influiențarea liberei concurențe a subvențiilor de stat. Ești foarte agresiv și ai impresia că ești cel mai deștept și că tot ce spui tu este purul adevăr. Înaintea ta au fost Scorpionul Negru, Inexorabil, Edikk, Mike...iar acum ai apărut tu. Se pare că postul de diliu agresiv și enervant al acestui site nu rămâne liber niciodată.

  • @@^^^, vineri, 19.08.2022 19:22

    Gogule, orice firma de talia MB va primi ajutor de stat. Pentru ca sunt de incredere, fac ceea ce promit, dezvolta industria orizontala, dezvolta meserii in domenii de varf, aduc si alti investitori si prestatori de servicii, fixeaza populatia locala, creste nivelul de trai si economia in general. In anul 2000 salariul mediu in industria auto era de 100 de dolari. Acum salariul medie este de 700 de euro la blue collar si 1000 la white. Nu stiu daca intelegi ce spun eu aici, dar toate acestea se datoreaza exclusiv acestor gen de investitori pe care tu cu manie proletara ii infierezi atata. Acum poate ca chioscul tau unde revinzi produse de la Metro nu va primi ajutor de stat. Nici eu nu ti-as da, pentru ca nu ai nicio credibilitate si nicio viziune. Ceea ce cei de la MB au din plin. PS acest gen de ajutor de stat exista in toate tarile. Ia vezi cat a dat Germania ajutor pentru Tesla sa-si faca fabrica la Berlin. Ce zici, e concurenta neloiala pentru VW si triada? Inteligentule.

  • @^^^, vineri, 19.08.2022 21:34

    Măi, nea Caisă, știu că mai toate statele dau subvenții marilor investitori. Dar, așa cum spuneam, nu există nicio lege sau reglementare europeană care să stabilească cuantumul acestor subvenții. Acestea se dau în funcție de negocierile între părți și în funcție de „atențiile” primite de decidenții politici. Subvențiile de mărimi diferite date companiilor concurente duc la o concurență neloială. Asta-i tot. Așa că nu mai bate câmpii cu comunismul, marxismul sau alte bazaconii doar așa, că-ți închipui tu că asta ar fi un indicator al inteligenței. Îți recomand să renunți la agresivitate și aroganță dacă vrei să ai vreo șansă să devii persoana elevată care-ți închipui tu că ești acum. Geniule!