Mercedes-Benz SL65 AMG 45th Anniversary Edition - ediţie limitată la 45 de exemplare

Publicat joi, 05.04.2012 14:40 de Mircea Meșter

AMG împlineşte 45 de ani, iar divizia sportivă a celor de la Mercedes-Benz prezintă cu această ocazie o ediţie specială limitată a lui SL65 AMG.

Mercedes-Benz a anunţat că recent lansatul SL65 AMG va avea o ediţie specială dedicată celor 45 de ani de la înfiinţarea AMG, divizia sportive specializate în modificarea modelelor mărcii din Stuttgart. Botezată oficial Mercedes-Benz SL65 AMG 45th Anniversary, versiunea specială va fi construită într-o ediţie limitată la 45 de exemplare şi vine cu modificări estetice interesante dedicate mai ales fanilor mărcii şi ai modelului german.

Prima modificare vizibilă este apariţia unei nuanţe unice dedicate acestui model. Se numeşte oficial Magno Graphite şi este un cenuşiu-satin mat care pune în evidenţă şi mai mult, prin nuanţe şi umbre, liniile roadsterului german. Versiunea specială SL primeşte şi un pachet din fibră de carbon, material vizibil mai ales la nivelul oglinzilor retrovizoare, al spoilerului frontal şi al capacului motorului. Sistemul de evacuare construit special de AMG are terminaţii duble cromate, iar jantele completează look-ul exterior al modelului printr-un model cu look mat de dimensiuni 255/35 R19 pe faţă şi 285/30 R20 pe spate.

La interior, designerii şi inginerii AMG au încercat să coreleze vizual exteriorul mat cu unele elemente care completează imaginea exterioară a ediţiei speciale SL. printre acestea se numără tapiţeria Exclusive Style care poate fi comandată în nuanţe gri perlat sau bej, emblema AMG embosată pe scaune, pielea nappa pe plafon, volanul AMG Performance şi câteva detalii din fibră de carbon finisate mat.

La nivel tehnic, modelul german nu se schimbă deloc. Vorbim, deci, de acelaşi motor V12 de 6.0 litri, capabil să livreze 630 de cai putere între 4800 şi 5400 de rotaţii şi un cuplu imens, de1000 de Nm,între 2300 şi 4300 rpm. Resursele sunt transmise punţii spate prin intermediul unei transmisii automate cu şapte rapoarte 7G-Tronic.

via | Mercedes-Benz

  • titi, joi, 05.04.2012 15:49

    Dupa ce ca este un SLK mai mare, comparati un SL AMG cu unul simplu sa vedeti ca nu sunt multe diferente. Branhiile laterale, cele de pe capota le gasesti si la SL simplu. Dai bani doar pe performante, care si alea sunt naspa pt ca sunt obtinute cu motoare mari.

  • Cineva, joi, 05.04.2012 15:54
    @titi SL nu si-a justificat niciodata banii. Cu banii de el cumperi un Ferrari

    mai vechi...un 575 de ex. Bine...nu ai luxul din SL dar daca vrei lux cumperi CL sau S. Un compromis intre sport si lux care nu prea merita zic eu...

  • unckle, joi, 05.04.2012 16:00

    pana la urma cutia aia are sase sau sapte trepte ? @altcineva ... nici o masina mai scumpa decat un logan chel nu isi justifica banii ... si, daca te gandesti bine, nici o masina nu isi justifica banii pentru ca ai transport in comun si taxiuri pentru urgente - iesi mai ieftin clar. Din fericire se gasesc 45 de clienti in primele 5 minute de la punerea in vanzare ... oameni nebuni ...

  • Adi, joi, 05.04.2012 17:45
    @unckle Nu e chiar asa. Daca vrei confort si calitate, trebuie sa dai

    macar 40 de mii de euro pe o masina ca sa nu mai tanjesti la altceva mai scump ... de acolo nu prea mai ai dorinte de calitate si mai stiu eu ce detalii.

  • Costi9b, joi, 05.04.2012 18:09

    Spatele arata bestial, dar fata... pfff urat tare.

  • TacheFoto, joi, 05.04.2012 20:34

    Superba!