Mercedes-Benz testează un camion autonom, pe care vor să-l producă în serie din 2025
După maşinile autonome vor veni şi camioanele autonome, spune şeful diviziei de camioane de la Daimler. Nemţii au deja un prototip capabil să se conducă singur pe autostradă, iar versiunea de serie vine în 2025.
Daimler, concernul care deţine marca Mercedes-Benz, a început testele cu un camion autonom, capabil să se conducă singur. Modelul respectiv este bazat pe un Mercedes-Benz Actros şi poate să vireze, să frâneze şi să accelereze independent. Reprezentanţii mărcii germane intenţionează să dezvolte sistemele care-l echipează pentru a realiza o versiune de serie, pe care plănuiesc să o aducă pe şosese până în 2025 pentru a-şi menţine avantajul tehnologic faţă de competitori din acest segment.
POVEŞTI AUTO: Maşina autonomă. Cine şi de ce vrea să-ţi fure volanul?
Mercedes-Benz a făcut deja o demonstraţie cu prototipul respectiv, echipat cu sistemul botezat provizoriu "Highway Pilot", în cadrul căruia un şofer a stat la volan cu mâinile încrucişate în timp ce vehiculul se conducea singur pe o porţiune de autostradă în zona oraşului Magdeburg din Germania. Principalul rival al diviziei de camioane de la Daimler vine din Suedia, cei de la Volvo Trucks promiţând să devină cel mai profitabil constructor de vehicule comerciale, aflat în prezent pe a doua poziţie după Mercedes-Benz Trucks. Cei de la Volvo Cars lucrează şi ei la un sistem de conducere autonomă, iar implementarea sa nu ar fi exclusă pe gama de camioane Volvo Trucks. Spre deosebire de alte companii şi alte sisteme, cei de la Daimler nu au nicio intenţie să împartă soluţia lor de conducere autonomă a camioanelor cu alţi producători.
FEATURE: Cât de departe suntem de automobilul care se conduce singur?
Mercedes promite un S-Klasse cu rulare autonomă în maxim opt ani
Camionul autonom de la Mercedes-Benz are patru senzori radar şi o cameră stereo, iar sistemul monitorizează date privind traficul, topografia terenului, condiţiile meteo şi calitatea suprafeţei de rulare. În prezent, prototipul poate să se conducă singur la viteze de până la 89 km/h. Pentru moment, camionul nu este capabil să schimbe benzile sau să depăşească în modul autonom, dar inginerii încearcă să dezvolte un asemenea sistem, care ar implica numeroşi senzori în unghiurile moarte ale camionului şi o multitudine de linii de cod care să ajute vehiculul să ”gândească” atunci când este nevoie de o depăşire.
Via AutomotiveNews (înreg.)
Macar prin 2030 sa introduca astfel de sisteme....deocamdata is bune camioanele asa cum sunt!