Mercedes-Benz testează viitorul GLE plug-in hybrid pe Nurburgring: producătorul german anunță o autonomie în modul electric de până la 100 de kilometri
Mercedes-Benz GLE în versiunea plug-in hybrid a fost surprinsă în timpul testelor desfășurate pe circuitul german de la Nurburgring. Conform primelor informații, SUV-ul PHEV dezvoltat de nemți va oferi o autonomie în modul electric de până la 100 de kilometri, valoarea fiind măsurată conform ciclului WLTP.
Noua generație Mercedes-Benz GLE a fost prezentată în urmă cu câteva luni. SUV-ul producătorului german are un design revizuit, tehnologii de ultimă generație și, pentru moment, doar două motorizări.
În România, versiunea diesel 300d 4Matic echipată cu motorul de 2.0 litri de 245 de cai putere și transmisie automată cu 9 trepte are un preț de pornire de 65.153 de euro. Cea de-a doua motorizare disponibilă poartă indicativul GLE 450 4Matic și oferă 367 CP mulțumită unui motor pe benzină asistat de un sistem mild-hybrid EQ Boost.
Dar în scurt timp, nemții vor veni pe piață și cu o versiune plug-in hybrid (PHEV). Conform primelor informații, varianta PHEV a SUV-ului german va fi lansată în prima parte a anului viitor. Acum, un exemplar GLE PHEV a fost surprins în timpul testelor pe circuitul german de la Nurburgring.
Conform reprezentanților companiei, versiunea plug-in hybrid va oferi o baterie generoasă, astfel încât autonomia în modul electric să ajungă la 100 de kilometri.
"În prezent, îmbunătățim actuala generație de vehicule PHEV și venim cu versiuni care oferă o autonomie în modul electric de 50 de kilometri. Dar GLE ar urma să devină primul model din gamă cu o autonomie de 100 de kilometri, valoare măsurată conform ciclului WLTP", a declarat în urmă cu câteva săptămâni Ola Kallenius, directorul de cercetare și dezvoltare Daimler.