Mercedes dezvoltă o aplicație care va trimite notificări când mașina este lovită sau furată din parcare
Mercedes va lansa în 2018 o aplicație care va trimite notificări pe smartphone atunci când mașina este lovită în parcare sau când există o tentativă de furt a acesteia.
Aplicația Mercedes Me pentru smartphone-uri, care permite proprietarilor să controleze anumite funcții fără să se afle în mașină, va beneficia de anul viitor de câteva funcții noi.
Cea mai importantă dintre ele va fi posibilitatea ca proprietarul să primească o notificare pe telefon în momentul în care mașina este lovită în parcare sau dacă există o tentativă de furt a acesteia.
Funcția va fi activă doar atunci când mașina este staționară și are toate portierele închise, iar disponibilitatea acesteia este condiționată de existența anumitor senzori integrați în mașină.
În plus, toate mașinile construite după 2014 vor deveni compatibile cu sistemul Amazon Alexa, iar geamurile mașinilor vor putea fi acționate direct prin intermediul aplicației. În acest sens va fi introdus și un mod de ventilație, prin care geamurile vor fi deschise suficient de mult pentru a lăsa aerul să pătrundă în interior.
Pe de altă parte, Mercedes dezvoltă și aplicația Ask Mercedes, care va permite pasagerilor să pună întrebări vocale despre modul în care funcționează anumite sisteme disponibile pe mașină. Aceasta aplicație vine ca urmare a faptului că mașinile integrează în prezent numeroase funcții pe care șoferul sau pasagerii nu știu să le utilizeze în mod corespunzător.
Via Autocar
Am un prieten care si-a pus pe Tesla 2 camere de luat vederi, fata-spate. Pe telefon are exact genul asta de aplicatie. Daca i-a atins cineva masina il atentioneaza instant. E binevenita aplicatia asta direct de la producator.Plus treaba cu deschisul geamurilor imi place foarte mult. Un motiv in plus sa-mi schimb masinile. Sau poate (inca) nu :)