Mercedes oferă câte un Vito pentru Federaţia Olimpică Română şi pentru Federaţiile de Tenis şi Nataţie

Publicat joi, 13.03.2014 18:07 de Bogdan Mirică

Mercedes-Benz a deschis astăzi o nouă pagină în susţinerea sportului românesc. Constructorul german oferă câte un exemplar Vito pentru trei dintre federaţiile sportive autohtone: olimpică, de nataţie şi de tenis.

După ce Renault şi-a extins parteneriatul încheiat cu oficialii Comitetului Olimpic Român până în 2016, promiţând să susţină sportivii în competiţiile de profil, un alt constructor important promite să ofere o mână de ajutor atleţilor.

Mercedes-Benz a anunţat astăzi că va susţine Fundaţia Română de Tenis, Fundaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern şi Fundaţia Olimpică Română pentru o perioadă de trei ani.

Constructorul german le va oferi celor trei federaţii un exemplar Mercedes Vito, care să ajute la transportul sportivilor şi la rezolvarea altor probleme de logistică. Utilizarea celor trei exemplare Vito se va întinde pe toată durata parteneriatului, adică trei ani.

Mercedes-Benz nu este la prima experienţă de acest gen, germanii oferind deja susţinere pentru Federaţia Română de Tenis încă din 2011, atunci când au fost alături de sportivii români în Cupa Davis. Mai mult, Mercedes a sprijinit în 2012 turneul feminin BCR Open România, fiind sponsor principal şi Maşina Oficială a competiţiei. În cadrul turneului, jucătorii, oficialii şi invitaţii speciali au folosit C-Klasse, E-Klasse, Vito şi Viano.

„Regăsim spiritul olimpic în fiecare autovehicul Mercedes-Benz, dezvoltat cu dedicare, tenacitate şi atenţie la detalii. Colaborarea dintre noi şi Mercedes-Benz România s-a născut firesc, din dorinţa noastră de a ridica performanţa la un alt nivel”, a declarat Andreea Răducan, Ambasador şi Coordonator PR al Fundaţiei Olimpice Române.

  • DAC, joi, 13.03.2014 20:28

    De ceva vreme, Tiriac a devenit mai darnic! Bravo lui, dar cred ca poate mai mult de atat!

  • AlinC, joi, 13.03.2014 21:00

    O persoana scarboasa Tiriac asta

  • mishazaitev, vineri, 14.03.2014 11:22

    Prin urmare nu Mercedes ofera, ci Ion Tiriac ofera! @Dac Tiriac nu a devenit mai darnic! A fost mereu asa. Doar ca, spre deosebire de bogatanii de carton, s-a ferit sa fie darnic in lumina reflectoarelor si a pastrat discretia cu privire la actele de binefacere pe care le-a facut. Daca nu a aruncat ca altii cu teancuri de bani la toti de-alde pierde vara, ca sa vada lumea cat e el de "jmecher", nu inseamna ca nu a facut fapte bune. Spre deosebire de alti ghertoi ai tranzitiei a preferat sa-i incurajeze pe cei care fac cinste Romaniei, olimpici la diverse materii, sportivi, institutii care fac cinste tarii (vezi avionul cumparat pentru transporturi medicale de urgemta) si nu pe toti ciupalacii care in loc sa puna mana sa munceasca, stau cu mana intinsa si asteapta mila publica.

  • Andi, vineri, 14.03.2014 11:47

    @pt toti cei de mai sus In ce secol traiti? E doar un contract de publicitate bine negociat, ce naiba? Ce darnicie, ce lauri ii puneti pe cap lui Tiriac? Inca mai credeti in zane, ingerasi si fapte bune? Poate o fi avant Tiriac vreo afinitate pt sport, ca fost sportiv de performanta, dar asta conteaza prea putin. Unii se foloses de imaginea pe care si-au capatat-o prin performanta sportiva pentru a vinde pachete de publicitate... Sunteti fantastici, sunteti in stare sa-i ridicati statuie de'acu, ca mare pomana a facut Federatiilor acestora...

  • Halep e forta, sâmbătă, 15.03.2014 23:13

    Deja e de domeniul trecutului Vito...sa lea dea un V klasse,arata mult mai bine si e mai performant.Merge si Vito pentru drumurile noastre,parca iti e oarecum sa scoti un premium cu o garda mai joasa pe strazile din Romania de astazi.