Mercedes SLS AMG va avea un frate mai mic, hibrid

Publicat vineri, 14.05.2010 13:02 de Bogdan Mirică

Mercedes intenţionează să aducă pe piaţă un frate mai mic al supercarului SLS AMG, capabil să adopte un tren de propulsie hibrid, compus din motorul V6 de 305 cai şi două unităţi electrice.

Mercedes se pregăteşte să aducă pe piaţă, în următorii ani, un frate mai mic al actualului supercar SLS AMG, capabil să rivalizeze cu produsele din curtea Porsche. Mezinul va adopta însă o filosofie diferită de cea cu care Mercedes ne-a obişnuit până acum, încercând să se adreseze celor care îşi doresc un model sportiv hibrid.

Viitorul produs din Stuttgart va adopta o soluţie de propulsie complet diferită de ceea ce am văzut până acum, motorul convenţional urmând să fie asistat de unul electric. Configuraţia trenului de rulare hibrid va include, cel mai probabil, noul motor V6 de 3.5 litri, dezvăluit zilele trecute de Mercedes, asistat nu de una, ci de două unităţi electrice.

Propulsorul pe benzină ar urma să livreze o putere totală de 305 cai putere şi un cuplu motor de 370 Nm, pachetul tehnologic urmând să includă un sistem start-stop şi injecţie directă.

Pentru a putea compensa greutatea unui set de baterii litiu-ion, micul SLS AMG va fi dezvoltat pe o structură din aluminiu, acelaşi material din care va fi construit şi acoperişul.

În condiţiile în care procesul de dezvoltare decurge conform planului, am putea face cunoştinţă cu noul model sportiv cel mai devreme in 2012, lansarea sa pe piaţă urmând să se facă un an mai tarziu. preţul de pornire va fi cuprins între 90.000 si 100.000 de euro.

via - autoblog

  • HH, vineri, 14.05.2010 13:10

    Germania este Germania! Mercedes este Mercedes! Intotdeauna germanii vor fii cu un pas inaintea tuturor! Bravo!

  • Castravetele., vineri, 14.05.2010 13:40
    25% reduceri salariale

    frumoasa masina dar prea ieftina pr ce ofera!

  • werewolf3, vineri, 14.05.2010 14:24
    Unckle

    Ce obsesie colegu?

  • unckle, vineri, 14.05.2010 15:51

    ok, am folosit cuvantu' ala cu "n" care se refera la ideologia aluia din poza de la primul comentariu si care mai este cunoscut si dupa acel desen din poza de la al doilea comentariu .... totusi... nu-i bine sa avem asemenea "tendinte" , fie ele doar in avataruri pe net ;) ... sa inteleg ca nu-i frumos sa folosesc cuvantul ala cu " n " ?

  • werewolf3, vineri, 14.05.2010 19:04
    x

    Ce cuvant colegu?Nazist?