Mercedes V-Klasse – primele imagini cu interiorul modelului care înlocuieşte Vito şi R-Klasse
Mercedes a publicat astăzi un set de imagini cu interiorul noului V-Klasse. Este modelul care va înlocui Vito şi monovolumul R-Klasse.
Alături de primele imagini care prezintă interiorul noului C-Klasse, Mercedes a dezvăluit astăzi şi habitaclul viitorului V-Klasse. Nu este o greşeală de nume. Şi nu este vreun model pe care să îl fi scăpat neobservat în ultimii ani. Este o titulatură mai veche, folosită ultima dată în 2003, pe care noul Vito se pregăteşte să o readucă în prim plan.
Chiar şi aşa, Mercedes nu va renunţa la numele de Vito, atât de popular printre fanii brandului, aceasta urmând să desemneze versiunile comerciale, dedicate transportului de marfă.
V-Klasse este aşteptat să debuteze în showroom-uri în cursul anului viitor, cu o premieră mondială programată pentru Salonul Auto de la Geneva.
Cunoscut sub numele de cod W447, urmaşul lui Vito va miza pe un habitaclu mult mai în ton cu tendinţele contemporane, mizând pe materiale de calitate, cum ar fi lemnul şi pielea. De asemenea, planşa de bord va fi preluată de la celelalte modele Mercedes, mărturisind o oarecare înrudire cu noul C-Klasse, cel puţin dacă ne uităm la consola centrală.
De ce mizează Mercedes pe o cabină poziţionată în segmentul de lux? Pentru că viitorul V-Klasse va încerca să ţină locul nu foarte popularului R-Klasse, monovolumul premium care nu va mai primi un înlocuitor separat din cauza evoluţiei comerciale slabe.
Despre gama de motorizări nu există prea multe informaţii, însă Autobild specula pe marginea a trei unităţi diesel: una de 136 de cai, alta de 170 de cai şi un vârf de gamă de 190 de cai putere. Unităţile pe benzină vor fi oferite pe alte pieţe decât cea europeană.
Ati scris ,,cia" putere in loc de ,,cai" la ESENTIAL