Michelin va lansa un pneu care nu poate să facă pană
Francezii de la Michelin vor să revoluţioneze pneurile, promiţând o anvelopă imună la penele survenite din cauze obişnuite.
În cadrul evenimentului Challenge Bibendum, Michelin a prezentat o anvelopă care poate să fie înţepată de trei cuie de 5 milimetri fără să piardă presiune. Respectiva anvelopă are un înveliş special la interior, care acoperă instant orice gaură de până la 5 milimetri diametru în baza presiunii aerului din pneu. La exterior, nu există nicio diferenţă faţă de o anvelopă obişnuită. Graţie celor 12 patente implementate de cei de la Michelin, anvelopa respectivă îşi va păstra calităţile în timp, până la sfârşitul exploatării.
În ciuda existenţei unui "strat" special la interiorul anvelopei, noul pneu anti-pană nu vribrează – cum făcea generaţia precedentă a acestui sistem – şi stratul de protecţie nu se "adună" la partea inferioară a roţii la o staţionare îndelungată într-o parcare. Cei de la Michelin spun că noua anvelopă poate rezista la maximum 50 de cuie de 5 milimetri aplicate suprafeţei de rulare. Proiectul noului pneu a fost făcut public în vederea testării reacţiei clienţilor, pentru a afla dacă există persoane interesate de o asemenea achiziţie.
Potrivit cercetărilor efectuate de cei de la Michelin, 86% dintre penele pe care le întâmpină şoferii au loc la nivelul suprafeţei de rulare. Restul de 14% au loc din cauze diverse, care variază de la probleme cu flancul lateral, la alte probleme ce pot surveni pe drum. Noul pneu va debuta, cel mai devreme, în 2014. Printre dezavantajele sale se numără masa ridicată, fiecare anvelopă fiind, în medie, cu un kilogram mai grea decât un pneu echivalent fără "strat" de protecţie.
Noua anvelopă le-ar permite clienţilor să economisească bani datorită faptului că nu vor mai transporta o roată de rezervă în permanenţă - reducând consumul de carburant şi emisiile de CO2. Statisticile Michelin spun că o pană are loc la fiecare 75.000 de kilometri, iar cele 30 de kilograme sunt transportate fără motiv în restul călătoriilor. În plus, cei 80 de litri pe care îi "cedează" portbagajul ar putea fi utilizaţi în alt scop. Cu toate acestea, există un risc comercial, deoarece 30% dintre clienţi au declarat că nu ar cumpăra un automobil nou care nu este echipat cu roată de rezervă.
Via | Autoactu
Super tare!