Mihai Marinescu a câştigat cursa de Formula 2 de la Brands Hatch!
Mihai Marinescu a obţinut duminică pe circuitul de la Brands Hatch a doua victorie din acest sezon în Formula 2 şi a urcat pe locul trei în clasamentul general.
Mihai Marinescu a obţinut o nouă performanţă majoră în Formula 2 în cadrul etapei desfăşurate la sfârşitul acestei săptămâni pe circuitul Brands Hatch din Marea Britanie, reuşind să câştige fără emoţii cursa de duminică.
Braşoveanul în vârstă de 23 de ani a plecat excelent din pole position şi şi-a consolidat rapid prima poziţie, reuşind să-şi sporească avansul la peste o secundă şi jumătate în fata ocupantului locului doi, Christopher Zanella, până în turul 10. În acel moment, diferenţele dintre piloţi s-au estomat ca urmare a intrării Safety Car-ului pe circuit după un accident suferit de Mario Tusher, însă cursa s-a reluat după numai două tururi.
Marinescu a plecat din nou foarte bine la ieşirea Safety Car-ului şi a început să-şi construiască un avantaj considerabil, reuşind să treacă primul linia de sosire în turul 28 cu un avans de peste trei secunde în faţa lui Zanella.
Marinescu a obţinut astfel a doua victorie din acest sezon după cea de la Nurburgring şi a urcat pe locul trei în clasamentul general după ce a acumulat 123 de puncte, cu un singur punct mai puţin decât Zanella, ocupantul locului doi, şi cu 38.5 puncte mai puţin decât liderul Luciano Bacheta.
Dacă îşi va păstra această poziţie până la finalul campionatului, românul va primi automat superlicenţa de pilot de Formula 1, însă câştigarea titlului i-ar asigura şi un test cu un monopost al echipei Williams.
Următoarea etapă de Formula 2 va avea loc în perioada 20-22 iulie pe circuitul Paul Ricard din Franţa.
bravo mihai sii cat mai multe victorii la anu sa te vedem in f1 multa bafta in continuare