Mini este din nou taxi gratuit la Noaptea Muzeelor
Marca Mini este din nou partener al evenimentului Noaptea Muzeelor, derulat pe 17 mai. Vedeta flotei MINI Taxi 2014 este noua generaţie a hatchback-ului britanic, lansată în România în urmă cu doar două luni.
Mini va oferi un serviciu de taxi gratuit în noaptea din 17 mai între muzeele din Bucureşti. Marca britanică este, pentru al patrulea an consecutiv, partener oficial al evenimentului Noaptea Muzeelor. Ediţia 2014 a evenimentului implică şi intrarea mărcii MINI în aplicaţia oficială pentru Noaptea Muzeelor, prin care le sunt oferite utilizatorilor informaţii complete cu privire la instituţiile implicate în proiect şi aceştia pot solicita, în limita disponibilităţii, să fie transportaţi cu un MINI Taxi de acasă în oraş sau de la un muzeu la altul.
Vedeta flotei MINI Taxi este noua generaţie a hatchback-ului, lansată în România în urmă cu două luni. Noaptea Muzeelor 2014 are loc în data de 17 mai şi pune la bătaie 33 de locaţii în Bucureşti, dintre care 18 sunt muzee, iar alte 11 sunt instituţii de alt tip. Numeroase alte muzee şi situri culturale din România participă la acest eveniment, care are loc la nivel european şi a ajuns la a zecea ediţie. Noaptea Europeană a Muzeelor este pandantul nocturn al Zilei Internaţionale a Muzeelor, care are loc în fiecare an în data de 18 mai. Printre proiectele interesante derulate în noaptea respectivă se numără o piesă de teatru jucată în Cimitirul Bellu. Majoritatea evenimentelor implicate în proiectul Noaptea Muzeelor oferă intrarea gratuită, dar unele ar putea să aibă un tarif de acces, cu toate că acesta va fi redus faţă de o zi obişnuită de vizitare.
Preţuri pentru noua generaţie Mini în România: start de la 20.900 euro
Englezii de la Mini au deja o tradiţie în dezvoltarea de proiecte şi asocierea cu muzee, expoziţii internaţionale şi galerii de artă din întreaga lume. Un exemplu al colaborării dintre marca Mini cu o instituţie de artă este parteneriatul "MINI/Goethe-Institut Kuratorenresidenz Ludlow 38", înfiinţat în 2011. Acesta are scopul de a susţine tinerii curatori şi de a da şansa unor tineri artişti germani să lucreze timp de un an la New York. Aceasta reprezintă o continuare a cooperării de succes între MINI si Institutul Goethe. Cele două părţi au lucrat din 2008 la deschiderea galeriei "Ludlow38" în New York.
Via MINI
Frumoasa versiunea cabrio...