Mini pregătește modificări minore pentru modelul electric Cooper SE: schimbări la grilă și interior
Mini pregătește mici modificări de design pentru modelul electric Cooper SE, dar și noutăți la interior, potrivit unor imagini spion obținute de presa britanică.
Mini a prezentat în vara anului trecut primul său model electric din istorie, comercializat sub numele Cooper SE.
La mai puțin de un an distanță, publicația britanică Autocar susține că producătorul pregătește deja o serie de mici îmbunătățiri pentru Cooper SE, pe baza unor imagini sub camuflaj.
Sursa citată afirmă că noutățile vor include modificări minore la nivelul barei de protecție și la grilă, în timp ce interiorul mașinii de teste a fost de asemenea bine protejat, ceea ce ar putea sugera lansarea unui nou sistem de infotainment.
În primăvara acestui an, la scurt timp după izbucnirea pandemiei de coronavirus, oficialii Mini anunțau peste 8.000 de comenzi pentru Cooper SE.
Mini Cooper SE este echipat cu un motor electric poziționat central care oferă 135 kW, echivalentul a 184 de cai putere, în timp ce cuplul este de 270 Nm. De asemenea, modelul este echipat cu o baterie Li-Ion cu o capacitate brută de 32.6 kWh, în timp ce capacitatea netă este de 28.9 kWh, iar autonomia oficială ajunge la 235-270 de kilometri.
Primul Mini electric poate fi comandat inclusiv pe piața din România, iar prețul de pornire este de 33.201 euro cu TVA.
Modificările planificate pentru Cooper SE ar urma să fie introduse și pe Mini Cooper S, despre care Autocar menționează că ar putea primi și o versiune plug-in hybrid.
Via Autocar