Ministrul Transporturilor: "Autostrada Comarnic - Braşov va fi gata peste patru ani"

Publicat luni, 05.01.2015 17:26 de Sebastian Toma

Autostrada A3 Comarnic-Braşov va fi construită în patru ani, anunţă Ioan Rus, Ministrul Transporturilor. Momentan, nu a fost derulată nici licitaţia privind compania responsabilă de studiul de fezabilitate al sectorului de drum.

Autostrada A3 Bucureşti-Braşov va fi finalizată peste patru ani, susţine Ioan Rus, actualul ministru al Transporturilor, titrează Digi24. Sectorul Comarnic-Braşov, promis de toate guvernele din ultimii zece ani, este încă în stadiul de proiect, deoarece nu a fost derulată încă licitaţia care să determine compania care va efectua studiul de fezabilitate al proiectului şi, evident, nici licitaţia privind compania care să se ocupe de construcţia acestui sector de drum de mare viteză.

Mai multe companii au încercat să construiască acest segment de drum, dar niciuna nu a reuşit să înceapă lucrările din diferite motive, care au variat de la lipsa finanţării la neîndeplinirea criteriilor Comisiei Europene.

Într-un interviu acordat celor de la Gândul.info, Ioan Rus afirmă că se aşteaptă ca licitaţia privind realizarea studiului de fezabilitate să aibă un câştigător până la finele lunii curent. Ministrul Ioan Rus a preluat portofoliul CNADNR în urmă cu două zile şi susţine că încearcă să soluţioneze problema în cel mai scurt timp posibil. Cea mai mare problemă rămâne lipsa fondurilor pentru finanţarea autostrăzii Comarnic - Braşov.

Până la începerea lucrărilor la Autostrada Comarnic- Braşov, autorităţile locale din Prahova pregătesc modernizarea drumului Săcele – Valea Doftanei. Acesta este o alternativă la DN1, iar lucrările de reabilitare şi modernizare ale acestui sector de 29 de kilometri ar costa 45 de milioane de euro şi ar putea prelua până la 15% din traficul de pe artera respectivă. În prezent, drumul Câmpina – Valea Doftanei este un drum judeţean folosit de localnicii care nu au altă alternativă şi de lucrătorii din domeniul silviculturii.

Via Digi24 | Gândul

  • mog, luni, 05.01.2015 18:11

    rus, nici tu nu crezi ce spui

  • someone, luni, 05.01.2015 18:15

    desteptilor, nu v-ati prins ca pe noi ne intereseaza mai mult pitesti-sibiu?

  • Scrooge, luni, 05.01.2015 19:20

    Articolul e cel de anul trecut, numai ca ati inlocuit numele ministrului, asa-i? Defapt cred ca e un articol standard, care se reia an de an.

  • Sak, luni, 05.01.2015 19:24

    Care voi? De exemplu, eu nu ma aflu in "gasca voastra".

  • mos teaca, marţi, 06.01.2015 10:26

    Ne-am mai pricopsit cu un natarau

  • dany, marţi, 06.01.2015 15:58

    Noi suntem cei ce nu locuim in Bucuresti... si care stim ca de fapt prioritatea ar trebui sa fie pt transportatori in detrimentul turismului local. Deci prioritate ar trebui sa aiba A1 Pitesti-Sibiu si nu aceasta... iar apoi ar curge si turistii straini odata A1 finalizat integral... ma intreb, ce se va intampla pe aceste drumuri express care trec prin interiorul localitatilor? vor fi restrictii de viteza la 50 km/h la trecerile de pietoni?! se veor construi pasarele care nu vor putea fi urcate de oamenii in varsta sau cu handicap?! (la fel ca pe DN1...) PS A1 face parte din coridorul IV paneuropean fiind finantata de UE. Cu toate acesetea se refuza in continuare construirea sectorului Pitesti-Sibiu in detrimentul Comarnic-Brasov care va trebui sa fie finatata integral de guvern (sau in parteneriat pubilc privat care se va traduce apoi prin taxe de autostrada piperate). Nu spune nimeni sa nu se faca Comarni-Brasov insa e chestiune de prioritati! intai faci scheletul si deabia apoi ”fractalii”...