Mitsubishi reintră în joc: Eclipse Cross este un SUV compact care se va bate cu Nissan Qashqai

Publicat marţi, 14.02.2017 10:19 de Bogdan Mirică

Mitsubishi a anunțat numele noului său SUV compact. Acesta se va numi Eclipse Cross și va fi lansat la începutul lunii martie, cu ocazia Salonului Auto de la Geneva.

Recent intrați în familia Renault-Nissan, cei de la Mitsubishi se pregătesc de un asalt proaspăt în segmentul SUV-urilor compacte. Primul pas în această direcție va fi făcut în primăvara acestui an, în luna martie, cu ocazia Salonului Auto de la Geneva, acolo unde Mitsubishi a anunțat deja că va prezenta un crossover prin intermediul unui teaser

.

Astăzi descoperim noi imagini ale modelului și aflăm că se va numi Eclipse Cross. Pentru fanii brandului, obișnuiți cu numele sonore din gama japonezilor, modelul îi va trimite cu gândul la un celebru coupe sportiv, pe care Mitsubishi l-a vândut până în urmă cu câțiva ani în Statele Unite: Eclipse Sport.

Nu este greșit, întrucât chiar Mitsubishi recunoaște că denumirea noului SUV este inspirată de acolo. Mitsubishi Eclipse Sport a fost comercializat în America între 1989 și 2012, reușind să atragă în total 1.4 milioane de clienți de-a lungul celor patru generații.

Numelui Eclipse i se adaugă denumirea Cross, care sugerează clar poziționarea sa în segmentul SUV-urilor și tentația Mitsubishi de a exploata acest segment aflat în plin avânt pe Bătrânul Continent.

Este încă neclar dacă noul Eclipse Cross este de fapt un urmaș pentru actualul Mitsubishi ASX, un SUV compact care a adunat deja șapte ani de activitate.

Noile teasere publicate astăzi dezvăluie culoarea roșie a caroseriei, realizată exclusiv, cu un aspect metalizat și luciu profund, obținută printr-un proces de vopsire complet nou. Potrivit comunicatului de presă emis de japonezi, această nuanță de caroserie ”caută să dezvăluie linii ascunse, asemeni unei eclipse totale de soare.”

  • Calin, marţi, 14.02.2017 11:48

    Opa ... :)

  • LauCalin, marţi, 14.02.2017 13:23

    In sfarsit ceva nou de la Mitsubishi! Nu ma prea impact cu denumirea aia, dar decat deloc... las-o si asa. Renault si Nissan, sunt cu ochii pe voi! :)

  • zagado26, marţi, 14.02.2017 13:37

    Pare o masina interesanta dar stopurile alea spate prea seamana cu cele de la Civic Hatch.

  • ABC, marţi, 14.02.2017 14:14

    Ati vrut sa spuneti de fapt ca va folosi platforma de la Nissan Qashqai, peste care si-a pus amprenta acelasi designer miop de la Mitsubishi. Masina incepe bine si se termina prost, iar pentru ei a inceput sa devina enervant asta. Pacat de motoare, ca sunt fff ok.

  • julien, marţi, 14.02.2017 15:21

    tot pajero e nr.1

  • ABC, marţi, 14.02.2017 15:38

    @julien: Pajero e masina, nu gluma ca asta :)

  • Andy, marţi, 14.02.2017 16:09

    Sunt tare curios unde vor pozitiona Mitsu dpdv al preturilor vs. Renault si Nissan si implicit acest model vs. Kadjar si Qashqai. Ceva ma face sa cred ca vor avea preturi mai mari ca Nissan, stil Honda.

  • Andi, marţi, 14.02.2017 16:55

    E aiurea sa se foloseasca de numele legendarului eclipse ca sa atraga clienti. Ma rog, marketing...

  • cineva, marţi, 14.02.2017 17:41

    Se compara mere cu pere. Pajero e offroader hard, Eclipse Cross se vrea SUV(desi are Cross in denumire), iar Qashqai-ul e crossover...