MMI Avocet: un roadster cu aer Ford

Publicat joi, 10.01.2008 12:25 de Bogdan Mirică

MMI Industries a dezvaluit roadsterul Avocet care imprumuta de la Ford propulsorul Duratec de 2.0 litri.

In timp ce toti marii constructori se pregatesc intens pentru debutul Salonului Auto de la Detroit, producatorii de nisa se concentreaza asupra evenimentelor de mici dimensiuni.

MMI Industries este o companie britanica care a adus la Salonul International Autosport din Birmingham, inaugurat astazi, un roadster de mici dimensiuni. Botezat Avocet, mica decapotabila imprumuta componente de performanta de la Ford precum si propulsorul Duratec de 2.0 litri modificat de Roush pentru a dezvolta 150 de cai putere.

Pentru clientii mai pretentiosi, MMI ofera si o versiune de top recalibrata de aceeasi divizie de performanta Roush pentru a dezvolta 225 de cai putere. Compana britanica intentioneaza sa vanda in fiecare an aproximativ 50 de exemplare Avocet in varianta dubla: cu volan pe stanga si cu volan pe dreapta.