Moda electrică ajunge și la Infiniti: japonezii vor lansa un supercar electric în 2019
Infiniti va prezenta anul viitor la Detroit conceptul unui supercar electric, urmând ca modelul de producție să apară în 2019.
După mai bine de 5 ani de la anunțul lansării unui supercar, japonezii pun capăt așteptării. Ultima incursiune Infiniti în zona mașinilor electrice a fost conceptul LE, prezentat în 2012.
Acum, constructorul japonez spune că va dezvălui un supercar electric în 2019. Până atunci însă, Infiniti ne anunță că va prezenta conceptul supercar-ului la Salonul Auto de la Detroit de anul viitor.
Șeful diviziei de design de la Infiniti a dat asigurări că supercar-ul electric va fi o mașină cu totul nouă, care nu va împărtăși platforma electrică pe care este construit Nissan Leaf, cea mai vândută mașină din lume, parte a gamei companiei-mamă Nissan. Alfonso Albaisa spune că Infiniti urmează pașii făcuți de branduri precum Volkswagen sau Mercedes în crearea unor mașini electrice.
“Vrem ca acest supercar să ofere o experiență unică la volan, alături de performanțele și manevrabilitatea unei mașini Infiniti”, a spus recent șeful companiei, Roland Krueger.
Via Autocar
Mdah, alt exercitiu de design inutil. Daca ar fi cu adevarat preocupati de mediu ar scoate o masina de serie de clasa C sau D si pret decent.