Motoare noi pentru Jaguar XE, XF și F-Pace: gama de propulsoare Ingenium include acum noi unități de 2.0 litri, diesel și benzină

Publicat miercuri, 15.02.2017 13:12 de Bogdan Mirică

Jaguar extinde opțiunile de propulsie pentru modelele XE, XF și F-pace. Modelele britanicilor vor primi două motoare noi pe benzină și un diesel. Toate fac parte din noua gamă de motoare Ingenium.

Pentru a ține pasul cu rivalii germani din segmentul premium, trebuie să adaugi constant noi opțiuni de motorizare pentru clienții europeni. Jaguar a înțeles asta și extinde propulsoarele disponibile pe modelele XE și XF, dar și pe SUV-ul F-Pace.

Trei motoare noi din generația Ingenium își vor găsi loc pe modelele englezești. Este vorba despre o unitate pe benzină, de 2.0 litri, care oferă două versiuni de putere: 197 și 147 de cai putere. Acestea sunt completate de un nou diesel, gata să livreze 237 de cai putere și 500 de Nm. Agregatul promite un consum de numai 4.3 litri/100 de kilometri și o rată a emisiilor de 137 g/km.

Dacă XE și XF primesc toate cele trei motoare, în cazul lui F-Pace Jaguar a ales să folosească doar dieselul și motorizarea pe benzină mai puternică. Celelalte propulsoare din gamă rămân neschimbate, ca de altfel și opțiunea unei tracțiuni integrale.

În gama modelului XE, Jaguar a ținut să îmbunătățească și versiunea de top, recunoscută după indicativul XE S. Aceasta folosește un motor de 3.0 litri benzină, care a devenit acum mai puternic cu 39 de cai și poate livra în total 375 de cai.

Odată cu aceste revizuiri de sub capotă, Jaguar introduce standard pe modelele XE și XF sistemul Configurable Dynamics, care modifică răspunsul motorului, al cutiei și al direcției în funcție de modul ales: Normal, Dynamic, Eco. Există și o suspensie adaptivă, însă aceasta rămâne ca element opțional.

Și lista de tehnologii a fost îmbunătățită. Toate cele trei mașini primesc un sistem multimedia care poate afișa imagini diferite pentru șofer și pasager. Dimensiunea sa rămâne de 10 inch. În plus, există acum o funcție de detectare a traficului și o ghidare a mașinii prin spații strâmte cu ajutorul camerelor video.