Nissan a vândut un milion de mașini electrice la nivel mondial
Nissan a anunțat oficial că a atins borna de un milion de mașini electrice vândute la nivel mondial. Dintre acestea, cele mai multe au fost vândute în Europa, din 2010 până în prezent.
În urmă cu 13 ani, Nissan a lansat primul său model electric de serie, Leaf. Timp de câțiva ani, acesta a fost singurul model cu zero emisii al mărcii nipone, iar până astăzi, Leaf a fost vândut în peste 650.000 de exemplare la nivel mondial.
Gama de modele electrice a crescut în 2014, atunci când a fost lansat modelul utilitar e-NV200, destinat exclusiv pieței din Europa. Mai târziu, în 2022, a fost lansat pe piață Nissan Ariya, primul crossover electric al mărcii, iar mai devreme în acest an a fost lansat și succesorul lui e-NV200, Nissan Townstar EV.
Acum, constructorul japonez a anunțat că a atins borna de un milion de mașini electrice vândute la nivel mondial. Cele mai multe dintre acestea, mai exact, 320.000 de mașini, au fost vândute în Europa. China și Japonia se află la egalitate, cu câte 230.000 de mașini cu zero emisii vândute în cele două țări, urmate apoi de America de Nord, acolo unde au fost vândute 210.000 de vehicule electrice Nissan. Restul de 10.000 de mașini electrice comercializate aparțin altor regiuni.
În viitor, Nissan dorește să-și mărească semnificativ gama de modele electrice. Până în 2030, constructorul nipon își propune să lanseze nu mai puțin de 19 modele electrice noi la nivel global. Mai mult, începând din 2028, toate modelele electrice Nissan vor beneficia de acumulatori de tipul solid-state, care vor oferi autonomie mai mare și încărcare mai rapidă.
via Nissan
Asta numai datorita lui leaf prima generatie, care culmea, e o tigaie. Odata ce Tesla 3 si-a intrat in mana, pa leaf. Adica lumea a vazut ca nu merita leaf 2 cu o diferenta minima de pret. Si de acum incolo va fi si mai greu pt nissan sa creasca vanzarile semnificativ, fiindca nu ofera nimic demn la banii ceruti.