Nissan NV200, viitorul taxi londonez, a primit o faţă complet nouă

Publicat luni, 06.01.2014 15:57 de Bogdan Mirică

Nissan a dezvăluit astăzi o versiune restilizată a modelului NV200, programat să înlocuiască legendarul taxi londonez, începând cu luna decembrie a acestui an.

Nissan se apropie din ce în ce mai mult de idealul taxiului londonez. Japonezii au dezvăluit o versiune modificată a produsului cu care vor să împânzească străzile capitalei Regatului Unit: NV200.

Modelul, prezentat pentru prima dată în august 2012, a fost supus unor operaţiuni de restilizare, la solicitarea primarului Londrei şi a autorităţilor de transport locale. Aşa se face că oamenii care au lucrat la designul modelelor Juke şi Qashqai au fost însărcinaţi să dea o identitate nouă modelului, o identitate care să respecte moştenirea vechiului taxi londonez.

Designerii au fost nevoiţi să asculte de ideile primarului, de cele ale principalilor acţionari ai firmelor de taxi, dar şi de părerile şoferilor. După mai multe încercări, studioul de creaţie a venit cu rezultatul pe care îl vedem astăzi. NV200 a primit o nouă grilă frontală, spoilere restilizate şi blocuri optice rotunde. Toate aceste detalii încearcă să apropie viitorul taxi de actualul model, intrat deja în istorie. Nu vor lipsi nici luminile LED pentru caseta luminoasă inscripţionată Taxi.

Noul taxi londonez bazat pe Nissan NV200 este aşteptat să debuteze la sfârşitul acestui an, în luna decembrie. În momentul lansării, modelul va fi disponibil alături de un motor pe benzină, de 1.6 litri, asistat de o cutie automată. Motorul va fi capabil să ofere 115 cai putere şi să garanteze un consum mediu de 7.1 litri/100 de kilometri. Emisiile vor fi mai reduse decât cele ale actualelor taxiuri londoneze, echipate cu motoare diesel. Pe lângă normele de poluare foarte stricte, NV200 trebuie să respecte şi raza de bracare de 7.6 metri, impusă de autorităţile locale.

În 2015, Nissan va introduce şi versiunea electrică e-NV200, anticipată şi ea astăzi de un model distinct, echipat cu o grilă diferită şi logo-ul Nissan de culoare albastră. Taxi-ul va fi echipat cu un tren de propulsie complet electric. Primarul Londrei îşi va vedea astfel dorinţa împlinită mai devreme: aceea de a avea un taxi cu emisii zero până în 2020.

  • MarchenM, luni, 06.01.2014 16:00

    Concurenta serioasa la FIAT Multipla!

  • zarnesteanu, luni, 06.01.2014 16:50

    Se inscrie in linia fireasca a filozofiei de design nissan: "Tot mai grotesc". O corcitura intre grila japo si "traditionalismul" taxiului britanic. Nici una din ele nu mi-au placut vreodata. Macar taxiul londonez avea farmecul lui. Cu nissan insa pe post de taxi, orasele par tot mai urate si mai neatragatoare.

  • vianu, luni, 06.01.2014 16:58

    "Modelul a fost supus unor operaţiuni de restilizare, la solicitarea primarului Londrei şi a autorităţilor de transport locale Designerii au fost nevoiţi să asculte de ideile primarului, de cele ale principalilor acţionari ai firmelor de taxi, dar şi de părerile şoferilor." dap, e copy paste de pe net....alte comentarii sunt de prisos. trebuie timp pentru digerarea partii frontale dar daca asa au fost indicatiile :) primar, actionariat, soferi...cantitate neglijabila....

  • slVW_83, luni, 06.01.2014 17:09

    Frumoasă ca cele mai multe dintre englezoaice.......

  • Dacia Plant, luni, 06.01.2014 17:41

    Nu inteleg: 1. De ce Nissan ? 2. De ce benzina si cutie automata si nu diesel si cutie manuala ? 3. De ce nu ceva de productie proprie made in Anglia ?

  • vianu, luni, 06.01.2014 17:57

    1. Nissan are fabrica in Anglia 2. pentru ca dieselul este oaia neagra pentru guvernele vestice e mai scump si extrem de poluant. Vezi restrictiile legate de poluare din Londra 3. vezi pc 1

  • lorinczi.thomas, luni, 06.01.2014 21:03

    WTF? Ugly...

  • Dacia Plant, luni, 06.01.2014 21:03

    @vianu: Multumesc.

  • rzw, luni, 06.01.2014 21:11

    nu cumva e si taxi New York..... si toti asteapta versiunea electrica. Oricum pana in 2020 ar cam trebui toate taxi, autobuze, masini marfa etc............sa fie ori pe H2 ori pe curent...dar zero emisii ...ca murim cu zile

  • mm, marţi, 07.01.2014 07:09

    hidos

  • Alex Radoi, marţi, 07.01.2014 10:34

    Prima oara si eu am ramas socat de aspect, dar am vazut apoi originalul NV200 care arata bestial. Deci designul asta aproape grotesc este clar ca a venit la cererea beneficiarului, asa cum precizeaza dealtfel si textul.

  • BaditzaEx, marţi, 07.01.2014 12:12

    Nissan a obtinut si contractul pt taxiurile din NY, se pare ca Nissan a pus-o cu aceste contracte, ma intreb, oare cum de Nissan castiga asa usor aceste licitatii, or avea si vesticii un de alte Videanu ?!:))

  • MarchenM, marţi, 07.01.2014 15:14

    @Baditza: O fi ca la Mitrea si taxiurile de la Otopeni.

  • mda, joi, 09.01.2014 11:50

    Multa prostie intre unii comentatori de aici... Nissan s-a adaptat doar la cerintele stilului si traditiei englezesti... dar daca atat puteti...