Nissan va introduce un sistem de producție de “ultimă generație”: japonezii vor mai multă eficiență și refacerea profitului
Nissan a anunțat că va introduce un sistem de producție de “ultimă generație”, astfel încât fabricile sale să devină mai eficiente, iar profitul să revină la nivelul dorit. Noul sistem va fi implementat inițial în Japonia, costul fiind de circa 300 de milioane de dolari pentru uzina din Tochigi.
Nissan traversează o perioadă tulbure pe fondul instabilității de la nivelul conducerii, fapt ce s-a tradus într-o scădere a profitului și vânzărilor la minime istorice.
Constructorul speră să recupereze pierderile cu ajutorul unei investiții într-un nou sistem de producție. Nissan susține că sistemul de “ultim
Inițial, noul sistem va fi instalat în cadrul uzinei din Tochigi (Japonia), ca urmare a unei investiții de 300 de milioane de dolari.
În octombrie, Nissan a anunțat noua echipă care va conduce destinele companiei. După o luptă în trei pentru șefia constructorului, Nissan a decis că toți cei trei vor fi în top management sub formula: un CEO + doi COO.
Noul CEO Nissan a fost numit Makoto Uchida, actual director al Nissan China. Director de operațiuni a fost numit Ashwani Gupta de la Mitsubishi, iar adjunctul său va fi Jun Seki, un veteran din cadrul Nissan. Cei trei directori Nissan își vor prelua mandatele cel târziu în data de 1 ianuarie 2020.
Fostul șef Nissan, Hiroto Saikawa, a părăsit compania după ce o investigație internă a scos la iveală că a primit compensații financiare mai mari decât ar fi trebuit și că a încălcat procedurile în acest sens.
Via Reuters