Nissan va lansa 15 modele hibride noi până în 2016
Reprezentanţii Nissan au anunţat că vor lansa 15 modele hibride noi până în 2016. O parte dintre aceste modele vor ajunge şi pe piaţa din Europa.
Nissan va lansa 15 modele hibride noi în următorii trei ani. Decizia companiei nipone este bazată pe lansarea unui nou sistem hibrid, care ar putea echipa o bună parte dintre viitoarele modele hibride ale acestei corporaţii. Respectivul sistem hibrid include un motor turbo cu patru cilindri în linie, care are o cilindree de 2.5 litri şi este cuplat unui sistem compus dintr-un motor electric şi o baterie litiu-ion. Pentru moment, nu există informaţii tehnice suplimentare despre acel sistem hibrid, dar japonezii au precizat că puterea întregului sistem hibrid va fi comparabilă cu cea oferită de un motor cu o cilindree de 3.5 litri.
"Datorită noilor produse şi a noilor tehnologii prietenoase cu mediul, ne vom atinge obiectivele de reducere a emisiilor de CO2 pe partea de vehicule", a declarat Toshiyuki Shiga, COO-ul Nissan, în cadrul unei conferinţe de presă organizate în Yokohama. Reprezentantul mărcii nipone a mai anunţat că vor reduce consumul de materiale naturale rare şi promite cele mai bune valori ale consumului de carburant din industrie, alături de menţinerea primei poziţii în dezvoltarea de vehicule cu zero emisii de carbon, toate cu sistem de propulsie electric.
Primul sistem hibrid de la Nissan a fost prezentat în 2011 şi se mândrea cu faptul că nu "fură" din spaţiul dedicat portbagajului. Nissan a reuşit să integreze sistemul hibrid în compartimentul motor, deşi au folosit un motor de 2.5 litri pentru primul model care îl va folosi. Motorul electric este cuplat şi el la transmisie, iar întregul sistem hibrid foloseşte două ambreiaje pentru a permite funcţionarea în modul "full-hybrid". Modelul pe care va debuta noul sistem hibrid este Nissan Altima, destinat pieţelor din Statele Unite ale Americii şi Japonia, lansarea fiind programată în 2013. Noul sistem hibrid de la Nissan acomodează motoare de la 2.0 până la 3.5 litri, anunţă oficialii mărcii.
Via Worldcarfans
Nissan e pe cai mari ! Ambitiile lor surclaseaza pe cele venite de la Toyota si GM . Acum o sa vina Fiat si o sa zica ca ei sunt cei mai tari la hibrizi si full- electrice :))