Nissan vrea anchetă extinsă după arestarea lui Carlos Ghosn: japonezii se tem de alte nereguli financiare la mai multe subsidiare
Nissan plănuiește o anchetă extinsă pentru a investiga posibile nereguli financiare la compania mixtă înființată cu Renault și la mai multe subsidiare, în contextul în care japonezii se tem și de alte probleme după arestarea lui Carlos Ghosn.
Carlos Ghosn, președintele și CEO-ul Alianței Renault - Nissan - Mitsubishi, a fost arestat pe 19 noiembrie în Japonia pentru că a raportat venituri mai mici decât în realitate în documentele oficiale Nissan și pentru că a utilizat banii constructorului în interes personal.
Procurorii japonezi au spus că, printre altele, atât Ghosn, cât și un alt director, Greg Kelly, au conspirat astfel încât să nu declare aproape 90 de milioane de dolari din banii pe care Ghosn i-a câștigat la
De teama unor noi acuzații de acest fel, Nissan plănuiește o anchetă extinsă ca să verifice diferite subsidiare europene, dar și joint-venture-ul cu Renault.
Prioritatea ar fi Renault-Nissan BV, compania mixtă cu sediul în Olanda, pe care Nissan și Renault o dețin în proporții egale, potrivit unor surse citate din anturajul Nissan.
Alte peste 10 de subsidiare sunt verificate de procurorii japonezi, cu asistență din partea Nissan, iar aceleași surse spun că există șanse mari pentru noi nereguli financiare.
La începutul acestei săptămâni, Nissan, Carlos Ghosn și Greg Kelly au fost puși sub acuzare în mod oficial, informație confirmată chiar de producătorul japonez.
Via Automotive News
Nimic nu decurge ȋntâmplător sub Cer…Poate că acest caz semnifică un nou ȋnceput pentru…Nissan și Mitsubishi. Toyota a dovedit din plin nu numai că se poate descurca relativ singură, ci și că poate construi un imperiu, Mazda s-a ȋnscris pe un drum hotărât al independenței, probabil că NGMCO și Isuzu vor “divorța” și ele, deși colosul american se joacă de-a bateriile cu Honda. Mă rog, nu seamănă doi oameni, darămite două firme, adică admit pe loc obiecția că nu pot fi puse ȋn balanță TMC și RNM, dar ȋmi vine greu să cred că N și M nu-și pot asigura ȋmpreună suportul financiar, căci, pentru postura de lider global al vânzărilor “electrice” (Nissan Leaf), viitorul ȋși deschide larg porțile, nu? Și totuși…ceea ce caracterizează Nissan nu poate fi confirmat ȋn privința lui Renault. Concret, chiar și contestatar instinctiv al SUV-urilor fiind, nu pot uita ce impact emoțional a exercitat asupra mea…Nissan Terrano/Pathfinder de primă generație, ȋn urmă cu peste 20 de ani…Ȋmi doream cu ardoare acel model care mă fascina, având onoarea de a fi plimbat cu el. Iar astăzi ȋmi surâde penultima generație, așijderea reușită din toate punctele de vedere (singura problemă ar fi relevată de…cilindree; aș prefera benzinarul V6, deși este disponibil doar pentru piața nord-americană, bașca faptul că impozitul “nesimțit” de la noi permite oarecum turbodiesel-ul de 2.5 L, 170 CP fiind ȋnsă suficienți pentru condițiile noastre rutiere). Mi se pare ideală pentru excursii, dar și pentru abordarea, ȋn versiunea “stock”, a terenurilor “decent” de accidentate. Și dați-mi voie să consider transmisia automată tot mai importantă, inclusiv ȋn cadrul aventurilor off-road. Numai că, familiarizat (și satisfăcut) cu Aisin AW, ȋncă nu știu ce poate varianta in-house a lui Nissan; voi afla, totuși, peste nu multă vreme.