Noi detalii despre Nissan Ariya Nismo pentru Europa: motor electric de 435 CP
Nissan a dezvăluit informații tehnice noi despre Ariya Nismo pentru piața europeană. Cea mai puternică versiune a SUV-ului electric primește un propulsor de 435 de cai putere, o suspensie nouă și o caroserie modificată.
Anul acesta, numele Nismo revine oficial în Europa odată cu lansarea noului Ariya Nismo, versiunea de performanță a SUV-ului electric cu același nume. Modelul este disponibil deja pe piața din Japonia încă de la începutul acestui an, însă confirmarea venirii sale și pe Bătrânul Continent a fost făcută vara.
Acum, constructorul nipon a dezvăluit noi detalii despre versiunea europeană a lui Ariya Nismo. Astfel, noul model primește un propulsor electric de 435 de cai putere și 600 Nm. În această configurație, noul model accelerează de la 0 la 100 de km/h în 5 secunde. Mai mult, repriza de accelerație de la 80 la 120 de km/h este gata în 2.4 secunde. Viteza maximă nu a fost dezvăluită.
Noul propulsor electric, alcătuit din două motoare, este alimentat de o baterie de 91 de kWh, dintre care 87 de kWh sunt utilizabili. Până acum, Nissan nu a divulgat informații despre autonomia noului model și nici detalii despre timpul de încărcare. În schimb, noul model vine dotat cu un încărcător on-board de 22 de kW.
Noul Nissan Ariya Nismo primește o suspensie revizuită, cu arcuri modificate. De asemenea, sistemul e-4ORCE este revizuit pentru a oferi mai multă performanță, iar caroseria conține acum elemente aerodinamice care ajută la reducerea coeficientului aero cu 40% față de un Ariya obișnuit. Modelul de performanță vine dotat cu jante de 20 de inch încălțate în anvelope Michelin Pilot Sport EV.
La final, pe piața europeană, noul Nissan Ariya Nismo va putea fi vopsit în 4 culori. Interiorul noului model conține și numeroase accente roșii, precum și embleme Nismo.
Vânzările noului Nissan Ariya Nismo vor începe în Europa din ianuarie 2025. Prețurile nu au fost anunțate până acum.
via Nissan
Mai multă performanță nu-i tocmai ce trebuie. Mai mult de 5 minute de performanță ar fi un progres.