Noi detalii despre sistemul care permite șoferilor Ford să ia mâinile de pe volan în timpul mersului: va fi disponibil în SUA pe Mach-E și F-150 din 2021
Ford a anunțat că sistemul Active Drive Assist, care va permite șoferilor să ia mâinile de pe volan în timpul mersului, va fi disponibil inițial pe 100.000 de mașini Mach-E și F-150 printr-un update sofware începând din iulie 2021.
Ford a anunțat în vara acestui an că va introduce un sistem care va permite șoferilor să ia mâinile de pe volan în timpul mersului, în cadrul unui program pilot care va avea loc în Statele Unite.
Pentru început, opțiunea va fi disponibilă pe circa 160.000 de kilometri de autostrăzi din Statele Unite și Canada, iar șoferii vor fi atenționați în momentul în care intră în zona în care pot apela la noua funcție.
Funcția va fi activă doar dacă sistemul de camere video detectează că șoferul rămâne atent la drum chiar și atunci când nu are mâinile pe volan, pentru a putea reacționa rapid în caz de nevoie.
Constructorul american a anunțat acum și primele modele care vor beneficia de noua funcție, care a primit numele Active Drive Assist. Astfel, în total, Ford va integra funcția Active Drive Assist pe 100.000 de unități ale SUV-ului electric Mach-E și ale pick-up-ului F-150.
Funcția va fi disponibilă printr-un update software over-the-air începând din al treilea trimestru al anului 2021, adică cel mai devreme începând din iulie 2021. De asemenea, americanii menționează că funcția va fi standard pe anumite niveluri de echipare, în timp ce în cazul altor niveluri de echipare va putea fi achiziționată contra-cost pentru circa 3.200 de dolari.
"Noile tehnologii ne permit să reducem stresul în timpul călătoriilor lungi de pe autostrăzi. Active Drive Assist poate îmbunătăți experiența la volan în timp ce șoferii rămân în control, totul pentru un preț imbatabil comparativ cu ceea ce oferă rivalii noștri", menționează Hau Thai-Tang, director de produs în cadrul Ford.
Anunțul Ford vine la numai câteva zile după ce Tesla a lansat în versiune Beta funcția asemănătoare Full Self-Driving. În Statele Unite, prețul funcției a crescut deja de la 8.000 la 10.000 de dolari, în timp ce în Europa este disponibilă pentru moment la prețul inițial de 7.500 de euro.
Via Ford
Util dar n-am nevoie de sistemul lor,pot conduce cu genunchii fara sa ating covrigu' cu mainile,pot face depasiri,sa iau curbe,ba mai mult,pot tine intr-o mana un sandwich iar in alta o sticla cu bere fara alcool si sa conduc km intregi asa,sa-minrulez o tigara,inclusiv sa dau sms-uri la volan. :)))Ba mai mult,pot schimba din a3-a in a 4-a cu genunchiul drept sau invers.N-are rost sa dau inca banii pe sistemul lor cand inca pot face asta gratis.