Noi imagini cu interiorul SUV-ului Renault Austral. Prezentare în 8 martie

Publicat miercuri, 09.02.2022 11:51 de Alexandru Monenciu

Constructorul francez de automobile a publicat noi imagini de la interiorul viitorului Austral. Înlocuitorul lui Kadjar va fi prezentat oficial în 8 martie.

Renault continuă campania de promovare a viitorului SUV Austral, cel care va înlocui în gamă actualul Kadjar. Pe lângă imaginile care se concentrează pe diverse elemente de la interior, constructorul din Hexagon a dezvăluit și data lansării oficiale.

Cu noul Renault Austral urmează să facem cunoștință în 8 martie. Până atunci, însă, francezii țin să sublinieze atenția care a fost acordată habitaclului.

Potrivit reprezentanților Renault, materialele și finisajele au fost alese cu mare grijă. Bordul a fost acoperit cu un material moale la atingere, iar banda de lumină se extinde în panourile portierelor. Nivelul de echipare Iconic va putea fi comandat cu ornamente din lemn tratat după o metodă japoneză.

Panourile ușilor sunt acoperite cu spumă în partea de sus. Cotiera centrală integrează un ornament cromat, iar capacul emite un sunet metalic atunci când este glisat înainte și înapoi.

Noul Renault Austral va fi oferit exclusiv cu motorizări hibrid, cu puteri de până la 200 de cai putere.

via Renault

  • Moldovean, miercuri, 09.02.2022 13:44

    Mare brânză, va fi aproape identic cu cel de la Megane E-Tech. Ce ne mai țin ei în ”suspans” când apelează atât la tehnica ”matrioșka.”

  • Dutz, joi, 10.02.2022 04:00

    Își imaginează cineva cum vor decurge vizitele la service după 4-5 ani la super simplele hibride??? Cred ca o sa fie distracție maxima….

  • Bogdan, joi, 10.02.2022 09:47

    Dutz. Hibridele clasice au deja zeci de ani, iar cele plug-in au deja si ele peste 5 ani. Nu prea am auzit sa fie pline service-urile cu ele. Asa ca bea un ceai si calmeaza-te.

  • @Moldovean @all, joi, 10.02.2022 11:24

    putina atentie...despre austral scrie si in text ca va fi exclusiv cu motorizari hibrid. nu are deci cum sa fie tehnic identic cu megane e-tech, fiindca ala e doar electric. vad ca multi, din graba sau neatentie sau din spirit de coalizare cu cel care critica (fondat sau nefondat) ti-au dat vot +, dar acum chiar nu era cazul. offtopic / o foarte ciudata atitudine, intalnita mult prea frecvent la romani, e aceasta, de a adera la opiniile critice ale celui care ridica glasul (fie dispretuitor, zeflemitor, fie amenintator si cu verva) fara sa stea un pic sa cerceteze baza, motivele, fundalul respectivelor acuze si sa cantareasca cu cele spuse de cel acuzat. asta denota superficialitatea romanilor, lipsa disponibilitatii de a se informa singuri din surse multiple si prin urmare, speculand setea generala de contestare a romanilor, denota usurinta cu care putem fi oricand manipulati in directia dorita de cei care au un discurs care "prinde". iar asta se observa cu ochiul liber in scindarea populatiei din ultimii ani pe teme majore: covid/vaccin, politica, 5g, familie, religie, educatia copiilor, energie si economie, sprijinul neverosimil pentru diverse teorii ale conspiratiei, etc. indemnul meu, de om simplu din popor, hai sa nu mai "punem repede botul" la orice zice oricine, hai sa ne informam inainte sa zicem da ba, asa e, sau nu e ba asa, ca mi-a zis cutare invers, fugi de-aici cu prostiile tale. nu te mai alinia la opinia gloatei superficiale doar din dorinta de a te simti parte din ea, de a te simti integrat, e perfect in regula sa fii altfel, sa ai propria judecata si opinie si sa faci nota discordanta. PS: fara nicio urma de insulta @Moldovean, care de cele mai multe ori intervine in discutii la modul serios, cu opinii cu justificare, nu caterina ieftina. mi-ar placea sa avem mai multi ca el, cum erau odata aici pe AM. respect!

  • Moldovean, vineri, 11.02.2022 08:52

    @@Moldovean Mă refeream la interior că e aproape identic că despre asta e vorba în articol, nu despre partea tehnică a mașinii.